Se cere DEMISIA şefilor Poliţiei după ce GEANI a intrat cu maşina în grupul lui PISTRU!

Se cere DEMISIA şefilor Poliţiei după ce GEANI a intrat cu maşina în grupul lui PISTRU!

Deputatul arădean Eusebiu Pistru cere demisia de urgență a „întregii conduceri a Inspectoratului de Poliție Județean Arad și a celor care răspund de comuna Moneasa, în speță comisarul șef Avram de la Secția nr. 9 și a șefului de post Groza, din comuna Moneasa, după ce în ultimele două luni de zile instituția Poliției care trebuia să stea în slujba cetățeanului a fost în slujba PSD și a ilegalităților acestora”.

Potrivit deputatului, „una dintre cele mai stranii decizii luate în ultimul timp de Poliția din Arad a fost luată recent, culmea, amendând victimele/reclamanții și nu făptașii accidentului care a avut loc în comuna Moneasa”.

„Vă reamintim că pe data de 10 noiembrie, într-o zi de luni, în jurul orei 17:30, pe raza comunei Moneasa a avut loc unul dintre cele mai violente incidente din această ultimă campanie electorală. Un membru PSD, consilier personal și prieten de pahar al primarului din Moneasa, poreclit «Geani», a accidentat intenționat cu autoturismul său un grup de tineri care făceau campanie electorală într-un mod civilizat. În acel grup se afla și deputatul Eusebiu Pistru.

Încă de pe atunci parlamentarul arădean bănuia că se urmărește mușamalizarea cazului, atrăgând atenția asupra mai multor aspecte care duceau clar spre mușamalizare: sosirea organelor la fața locului abia după al doilea apel la 112 și după aproximativ o oră; atitudinea polițiștilor sosiți la locul incidentului; invitarea la secția de Poliție pentru declarații doar a părților vătămate, nu și a făptașului (care se tutuia cu comisarul șef Avram în timpul cercetărilor); iar mai apoi infirmarea incidentului atunci când au fost întrebați de reprezentanții mass-media.

Astfel, la 11 zile de la incident, deputatul Eusebiu Pistru a constatat cu stupoare că toți tinerii aflați în acel grup în care individul «Geani» de la PSD a intrat intenționat cu mașina, mai puțin el, au fost amendați de Poliție pentru «tulburarea liniștii publice și pentru circularea pe marginea carosabilului»”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Arad.

„Nu-mi vine să cred ceea ce se întâmplă. Nu-mi vine să cred că după ce un individ de la PSD intră intenționat cu mașina într-un grup de tineri, care făceau campanie electorală în mod civilizat împreună cu mine, cei trași la răspundere sunt, culmea, victimele. Este inadmisibil așa ceva! Este inadmisibil modul în care Poliția, în speță conducerea IPJ Arad, acționează la comanda politică a celor din PSD. Am atras atenția și atunci, imediat după incident, când am spus că sper ca Poliția să nu încerce mușamalizarea acestui caz și să nu fie aservită celor din PSD, dar de la a te preface că nu s-a întâmplat nimic, cum a fost în cazul incidentului de la Dezna, și până la a amenda victimele este cale lungă. Repet, este inadmisibil și de necrezut ceea ce se întâmplă în Poliția din Arad. Îi sfătuiesc pe cetățenii din Moneasa să nu mai circule pe marginea drumului, deși nu au trotuare, pentru că acest individ Geani, împreună cu prietenul său primarul, s-ar putea să îi accidenteze iar apoi tot ei vor fi amendați”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru.

În același timp, parlamentarul arădean cere public, în comunicatul de presă, „demisia de urgență a conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Arad, atât pentru ceea ce s-a întâmplat în cazul incidentului de la Moneasa, cât și în cazul celorlalte incidente din ultimele luni, dar și demisia șefului secției 9, comisarul șef Avram, care răspunde de comuna Moneasa și a șefului de post din Moneasa, cei din urmă fiind cei care au cercetat accidentul la fața locului”.

„Cer public demisia de urgență a conducerii IPJ Arad! Cer public demisia comisarului șef Ioan Tamaș, comandat al IPJ Arad, dar și a adjunctului Nicolae Bătrân, deoarece cei doi i-au chemat la Arad pe cei care au cercetat cazul pentru a le spune măsurile care se impugn în acest caz, adică să-i amendeze pe cei care circulau civilizat pe stradă. Cer demisia acestora pentru modul grobian în care au stat în ultimul timp la comanda PSD și nu în slujba cetățenilor. Cer demisia acestora pentru incidentul de la Moneasa, pentru incidentul mușamalizat de la Dezna, pentru incidentul de la Ineu, când în ziua campaniei au trimis agenții de la Chișineu Criș pentru a hărțui cetățenii și pentru a îngreuna procesul electoral, dar și pentru că mașinile de poliție au fost la dispoziția reprezentanților din zonă ai PSD pe toată raza colegiului 5 (deși polițiștii se plâng că nu au benzină pentru a interveni în problemele polițienești), plimbându-i pe aceștia de la o secție la alta pentru a intimida și a amenința alegătorii. Cer demisia acestora și pentru modul în care i-au hărțuit, pe toată perioada campaniei electorale, pe toți cei care făceau campanie altei formațiuni politicie decât PSD, și pentru modul în care agenții de poliție, la comanda celor menționați anterior, au încercat să ne intimideze colegii de partid să nu mai facă campanie. Niciodată IPJ Arad nu a fost atât de politizat cum este în acest moment, cu conducerea de acum, cu oameni care au executat doar ordine politice și care nu și-au făcut meseria de polițist, adică să fie în slujba cetățenilor și nu a unui partid politic. Ei nu au înțeles că Poliția trebuie să fie independentă și nu aservită unui partid politic”, a mai declarat deputatul Eusebiu Pistru, completând că în următoarele zile va face o interpelare către Ministerul de Interne, în atenția ministrului Gabriel Oprea, și către Inspectorul General al Poliției Române, în atenția inspectorului general Petru Tobă, pentru modul în care acționează Poliția ca și instituție în Arad.

  1. nu stiu de ce insul asta ajuns deputat din greseala tine mortis sa se faca iar de ras. poate ma lamureste cineva

    Raspunde
  2. Fratilor asta e un gunoi , un libidinos imrpeuna cu toata sleata lui de la Feies, Iotcu, Falca , etc. Acum vezi doamen a iesit Iohanis , gasta vrea sa taie si sa spanzure. Iti doresc mah kkt cu ochi sa ajungi unde ti locul , poate chiar cel care te bucuri tu ca a iesit presedinte o sa te bage unde tim locu impreuna cu celelate gunoaie . Ptui ca mi scarba de voi .

    Raspunde
  3. scuze greselile dar fac tensiune cand vad asa gunoaie . pentru vorbele urate nu imi cer scuze le merita din plin .

    Raspunde
  4. Du-te ma tinichigiule si ……. pe Geani nevasta ta aia grasa… ca plange ma dupa afectiune

    Raspunde
  5. Deputat? Defutut in cur mai degraba

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.