Circulația pe drumurile Aradului este pe zi ce trece tot mai dificilă, în special pentru bicicliști, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.
„Atât de necesarele piste au menirea de a încuraja locuitorii orașului să folosească bicicleta, pentru a reduce traficul și poluarea, pentru o viață mai sănătoasă. Nu este cazul la Arad, în special în centrul orașului! USR solicită rezolvarea acestei probleme care cauzează zilnic neplăceri pentru arădeni”, se afirmă în comunicat.
Potrivit reprezentanților USR, soluția implementată local de primărie nu încurajează folosirea bicicletelor deoarece nu oferă siguranța necesară bicicliștilor. „Problema aceasta o regăsim peste tot în oraș, inclusiv în centrul Aradului. Deși în proiectul de amenajare a pistelor de biciclete, în valoare de multe milioane de euro, apare prevăzut și Bulevardul Revoluției, pistele nu au fost realizate pe această arteră decât în zona Gării. Ca urmare, având în vedere parcările la 45% de pe bulevard, mulți bicicliști se tem să circule pe carosabil și aleg să folosească trotuarul pe toată distanța dintre Podgoria și Teatru. Starea actuală convine Primăriei, pentru că Poliția Locală emite amenzi bicicliștilor, nu celor vinovați de eșecul proiectului, contravențiile în acest caz fiind enorme – între 870 și 1.160 lei – cu mult mai mult decât ce plătește un șofer de autoturism! USR Arad a inițiat deja un proiect de lege care să reducă nivelul acestor amenzi. Pistele de biciclete din oraș rămân însă o problemă care își găsește rezolvarea doar la nivel local”, se precizează în comunicat.
„Primăria a risipit banii prin faptul că a implementat prost proiectul, iar în zonele unde pistele erau necesare, nu s-a îmbunătățit nimic. Soluțiile alese sunt mai mult de formă, pentru a arăta că s-a făcut ceva. Cei care circulă cu bicicleta nu au câștigat nimic, traficul nefiind cu nimic mai sigur pentru ei decât înainte. Ca atare, USR solicită rezolvarea acestei situații. Soluția este să se desființeze pistele acolo unde nu sunt amplasate legal, să fie șterse marcajele care nu oferă condiții pentru o circulație în siguranță. În același timp să fie recuperați banii cheltuiți pentru lucrări care nu au avut ca rezultat o infrastructură corespunzătoare pentru bicicliști. Acești bani trebuie folosiți apoi pentru piste adevărate, nu pentru simple desene pe asfalt”, susține Adrian Glogovețan, vicepreședinte al USR Arad.
Foto: Arhiva
la viitoarele alegeri sfatuiesc ca toti biciclisit si alti oameni nemultumiti de primarul pnl sa voteze pe altcineva, domnu primar crede ca salariul minim este de 1000euro, alooo primaria lu peste salariul minim este de 1000lei, nicaieri asa ceva nu se face da la noi orice e posibil, in caz de amenda trebuie sa iei imprumut de la banca sa platesti amenda, multumim primaria lu peste din Arad
faceti voi autostrazi , pasaje infrastructura feroviara ,investitii in fabrici , pistele din arad ori cum sunt mult mai bune ca cele din bucuresti sau craiova, cand e vorba sa faceti ceva nu stiti decat sa reziliati contracte, ajunge cu minciuna si cu dezinformarile
da toti oamenii cinstiti si toti pensionarii saraci , sa va ganditi bine cui o sa dati votul