Instituțiile statului, politizate de PSD, poartă principala vină a răspândirii pestei porcine în județul Arad, afirmă Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
„Instituțiile controlate de PSD, care ar fi trebuit să prevină răspândirea pestei porcine în județul Arad, au eșuat lamentabil”, a declarat Răzvan Cadar, secretar general al PNL Arad.
Potrivit acestuia, Aradul este unul dintre județele unde pesta porcină nu mai reprezintă doar o amenințare ci face ravagii, iar asta se datorează și reacției lente a instituțiilor controlate politic de PSD, cât și lipsei de reacție a Instituţiei Prefectului, care s-a limitat să organizeze ședințe, de cele mai multe ori inutile.
„PSD a politizat totul, până și epidemia de pestă porcină! În loc să fie printre oameni și să se ocupe de problemele lor, pesediștii s-au întrecut în comunicate de presă, iar instituțiile pe care și le-au subordonat au reacționat greoi și ineficient! Nici astăzi, la atâta timp de la primele cazuri, nu avem un plan de măsuri care să îi liniștească pe crescătorii de animale, iar semnalele de alarmă trase de Dimitrie Muscă, unul dintre agricultorii reputați ai României, se lovesc de dezinteresul sau neputința șefilor de instituții, numiți politic. Această epidemie demonstrează încă o dată cât de prost conduce PSD această țară și cum și-a impus pe funcții oameni indiferent de competențe, care să răspundă la comenzile de partid și nimic mai mult”, a spus Răzvan Cadar.
Vicepreședintele CJA consideră că „Guvernul trebuie să ia act de bâlbele de la Arad şi să numească un prefect și șefi de instituții deconcentrate care să demonstreze că sunt stăpâni pe situație, gestionând problemele și nu lansând polemici din birou”.
Lasă un comentariu