Așa cum am mai scris, șase puști din Arad, care împreună formează echipa „Delta Force” a Liceului Național de Informatică, s-au calificat în finala campionatului de robotică din Rusia, care va avea loc în perioada 13 – 15 februarie la Krasnoyarsk, în Siberia.
Din păcate, echipa celor șase nu poate participa la finala din Rusia din lipsă de fonduri. Potrivit părinților, care le-au oferit și le oferă puștilor tot sprijinul, numai drumul întregii echipe până acolo costă aproximativ 40.000 de lei, implicând transportul cu două avioane. La toate acestea se adaugă cheltuielile cu cazarea și masa, astfel încât suma la care s-ar ajunge ar fi una imposibil de suportat din propriul buzunar.
De remarcat, că puștii arădeni au impresionat, la sfârșitul anului trecut, în competiția regională de la Sankt Petersburg, cu un robot construit de ei, în valoare de aproximativ 8000 de euro.
Lasă un comentariu