Veste importantă pentru românii care vor să-și achiziționeze o locuință prin programul Prima Casă.
Potrivit unei propuneri a Ministerului Dezvoltării, începând de anul viitor, programul ar urma să-i vizeze doar pe acei români ale căror venituri sunt mai mici decât salariul mediu pe economie, adică 2.000 de lei net.
În proiectul Strategiei de Locuire mai apare, potrivit unor surse, şi o creştere a taxării de la 5% la 19% pentru cei cu venituri de peste 2.000 de lei, care îşi cumpără o casă.
„Vom creiona o strategie pe termen mediu a programului. Ea va fi una graduală, care va merge înspre respectarea interesului tuturor părţilor implicate”, susţine Dragoş Oltenescu, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor.
Și brokerii sunt de părere că programul ar trebui restrâns la cazuri sociale, care au nevoie de implicarea statului în a obține garanții pentru achiziționarea unei locuințe.
Problema este că la un astfel de prag al veniturilor, o rată de 1.200 de lei/lună ar fi imposibil de suportat de client şi de aprobat de bănci.
Deocamdată, însă, nicio bancă nu mai acceptă dosare noi.
Legea locuinţei va fi modificată şi ea, iar Guvernul vrea să interzică locuirea în clădirile nesigure, ca să-i poată evacua pe proprietari şi să consolideze imobilele respective. La schimb le va oferi fie cazare, fie vouchere pentru închiriere în regim privat.
Documentul, care urmează să fie lansat în dezbatere publică, mai propune ca statul să aibă întâietate la cumpărarea clădirilor monumente istorice, nelocuite, care sunt degradate.
Lasă un comentariu