Opozanţii lui Falcă susţin că s-a dat STARTUL SCHIMBĂRII: Sebastian Bulumac, LANSAT OFICIAL în cursa pentru Primăria Aradului

Opozanţii lui Falcă susţin că s-a dat STARTUL SCHIMBĂRII: Sebastian Bulumac, LANSAT OFICIAL în cursa pentru Primăria Aradului

În foaierul Teatrului „Ioan Slavici” a fost anunțată, astăzi, candidatura lui Sebastian Bulumac (independent) la funcţia de primar al municipiului Arad.

La conferința de presă au participat personalități ale vieții publice din Arad, oameni de cultură, sportivi, resprezentanți ai mediului de afaceri (Silviu Rațiu, Alexandru Nagy-Vizitiu, Zsolt Torok, Lucian Țidorescu, Florin Deznan, Titi Cladovan), precum și reprezentanți ai organizațiilor care susțin candidatura lui Sebastian Bulumac. Este vorba atât de organizații din zona civică (Mișcarea Arădeană, Pro Urbe, Respiră Verde, ATM Cicloturism, Arad ID, ULAL, Galeriile Old Art, Asociația Miloș Cristea), cât și din zona politică, respectiv cel mai important partid de opoziție din Arad, Partidul Social Democrat (PSD).

„Organizațiile prezente, constatând regresul evident în toate domeniile vieții sociale, economice și culturale respectiv degradarea continuă a calității vieții, a serviciilor publice, a confortului urban în Arad, consideră că a sosit momentul unității, moment în care e necesar ca orice fel de dispută să fie lăsată la o parte iar toate resursele pozitive ale Aradului să fie concentrate pentru a realiza schimbarea”, arată susţinătorii lui Sebastian Bulumac.

„Vom reveni în zilele următoare cu un protocol al organizațiilor care susțin acest demers, respectiv cu platforma propusă pentru Arad. Suntem convinși că demersul de astăzi este primul pas al unei schimbări profunde care va avea loc în Arad în perioada următoare”, precizează biroul de presă al candidatului Sebastian Bulumac.

  1. Ma lasi cu pulifriciul asta ? Ieri injura partidele,le facea jeguri si azi vrea sa ajunga primar sustinut de un partid, de cativa care n-au de lucru si de multa gargara….
    PSD putea s-al schimbe pe falca daca incepea un proiect acum un an. Bulumache nu va castiga nimic si, bineinteles din toamna va incepe din nou oracaielile la adresa partidelor.

    Raspunde
    • partidele chiar sant niste jeguri , care ar trebui sa dispara din peisaj , impreuna cu toti cacanari si taraturile care le sustin

      Raspunde
    • Man, critica decent. Fiind aradean avem pretentii de la alti aradeni. Da asa e, faza cu PSD ca sprijin este de criticat dar daca acest sprijinin este fara conditii. Mergi la intilniri si pune-i intrebari. Asa e un cetetean vigilent. A oracaii vulgar pe net, nu schimba cu nimic situatia. Fi cetatean nu vulgar. Multam fain !

      Raspunde
  2. Hai sa vedem care e noutatea acestui Bulumac, ce va reusi sa faca el si n-au reusit sa faca ceilalti.
    Adevarul este ca seamana cu un Claudiu Cristea 2.0

    Raspunde
  3. Mult succes! Aveam nevoie de un candidat adevarat, asa cum sper sa fie Sebastian Bulumac! Nu conteaza cine il sustine, atata timp cat ne scapa de Falca!

    Raspunde
  4. Draga Covesanu, un independent nu poate castiga alegerile singur. Este imposibil, asa este structurata masina de vot. Nu poti doar ca independent si atunci ce faci? Mai ales ca stim cu toii ce adversar exista. In situatia actuala nu aveau alta varianta. Parerea mea ca nu va castiga, dar asta depinde de aradeni.

    Raspunde
  5. Incredibil de încet și de târziu!
    Dl Sebastian Bulumac are datele unui candidat,să ii uram succes!

    Raspunde
  6. destul de tarziu dar totusi e bine ca avem o alternativa. din pacate unii au furat startul si din pacate sunt cei pusi de Falca (Caba Samuel, Cancel Dan etc.) deci va fi greu dar nu imposibil!! bafta!

    Raspunde
  7. orice om are dreptul de a candida… insa de la un drept pana la realitate e mult. Baiatul asta are ceva doza de ipocrizie…pai hotaraste/te vrei sau nu vrei sa fi sustinut de partide. pana mai ieri nu suportai politica si partidele acum te sustin psdistii si pseudo societatea civila din Arad. zero sanse. cu cat va treziti mai mult cu atat falca e mai fericit. Bravos natiune

    Raspunde
  8. stati putin! societatea civila = adela cristea??? e foarte trist! asa candidat de umplutura sau ce…ca e clar ca psd nu a avut cu cine sa iasa la inaintare si se dau sustinatori ai societatii civile. of dar vai… e trist pentru noi pt aradeni

    Raspunde
  9. cetatean aradean 10 aprilie, 2016, 4:29 pm

    Felicitari d-le Falca pentru cel de-al 4-lea mandat de primar! PS Va rog sa nu uitati sa multumiti si familiei Cristea pentru ajutorul acordat.

    Raspunde
  10. totusi nu inteleg, in toamna domnul candidat striga din toti bojocii la portavoce sa cada guvernul Ponta, si pe unde apuca injura PSD-ul, se dadea mare anticomunist, injura partidele, se dadea apolitic, iar acum accepta sa candideze din partea PSD? uaiii..cata ipocrizie…hahaah, curat murdar, coane Fanica…asta e politica damboviteana. E clar un oportunist…nu am incredere deloc in el. Aradenii vor fi prostiti iar..deja Falca imi pare mai putin nociv, desi pana acum imi era antipatic…

    Raspunde
  11. Ionel Ciupe e singurul care poate sa-l bata pe Falcă! Sunt convins că opoziția aradeana se va unii in jurul lui! Bulumuc asta nu are nici o sansa! Domnule Ciupe, suntem alaturi de dumneavoastra!

    Raspunde
  12. Au inceput devreme postacii si prea vehement ca sa para cat de cat credibili. Semne de cutremur :)))

    Raspunde
  13. Criticile vulgare nu sunt binevenite. Veniti cu solutii si critici pozitive. In loc sa incurajati un cetatean ca doreste sa candideze, dati in el cu pietre, nu cred ca este pozitiv. Ia mergeti la dezbateri si puneti intrebari incomode candidatilor daca chiar va pasa de Arad. Bafta Seba !

    Raspunde
  14. Falca si-a atins scopul. Va certati ca prostii intre voi iar el castiga fara emotii. Doamne ce multi prosti orgoliosi sunt in orasul asta! Nu vreau sa fiu rau dar singurii care au faţă de primar sint Bulumac si Wiener. Restul ar trebui sa mai mearga la scoala si sa se uite mai des in oglinda.

    Raspunde
  15. Citez: ”Este vorba atât de organizații din zona civică (Mișcarea Arădeană, Pro Urbe, Respiră Verde, ATM Cicloturism, Arad ID, ULAL, Galeriile Old Art, Asociația Miloș Cristea), cât și din zona politică, respectiv cel mai important partid de opoziție din Arad, Partidul Social Democrat (PSD).” Organizațiile menționate au, în total, vreo 50 de membri. Mișcarea Arădeană și Asociația Miloș Cristea sunt ONG de familie (una și aceeași și familie, Cristea). Arad ID e Dan Artimon singur, dar ar fi surprinzător să îl susțină pe Bulumac, când lucrează cu M10. Galeriile Old Art e Cladovan. Pro Urbe sunt cam trei-patru. Respiră Verde și ATM Cicloturism nu îi cunosc. Iar PSD e un partid care nu a fost în stare să își găsească un individ capabil în interior. Tare această coaliție! Ionel Ciupe îi bate la fundul gol de unul singur, numai dacă îl votează șoferii de la el de la firmă!

    Raspunde
  16. Pare genul de om de paie, bagat in fata de baietii destepti, va fi instrument de manevra pentru smecheri. Hmmm..nu imi inspira incredere.

    Raspunde
  17. La cate comentarii negative sunt e clar ca acest candidat deranjeaza niste interese (ale lui Falca).

    Raspunde
  18. Seba, se pare ca decizia ta de a candida are efect la chiriasul de la kilometrul 0.
    Incepe sa isi faca griji si isi pune armata de postaci agramati sa te critice pe net.
    Se vad de la o posta parerile emise de utilizatori reali si cele emise de postaci.

    Succes si sa fie intr-un ceas bun!

    Raspunde
  19. Aceasta este o greseala prosteasca a psd-lui.Acest reprezentant a ong-lor a iesit la rampa prea tarziu.De asemenea are prea putine luari de pozitie impotriva lui falca.Chestia cu parcul Eminescu a fost orchestrata mai mult de madam Cristea, iar jumatate din cei prezenti erau de la partidele oponente pdl.De azi falca nici nu mai trebuie sa dea din maini la ghilea show.Are inca un mandat asigurat.

    Raspunde
  20. djirebcdp kjoei oihdohoe 11 aprilie, 2016, 11:35 am

    Cine este Bulumac? Nu stiu mare lucru decat ca l-am vazut implicat in desfiintarea proiectului lui Falca cu Parcul Eminescu si cred ca si in proiectul cu Podul Traian.
    Din interventiile in mediul virtual se prezinta ca o persoana interesata de ceea ce este sau ar trebui sa fie Aradul si politica in general.
    In faza a doua il pub in balanta cu Falca care a facut si el cate ceva pentru Arad, dar nu din convingere ci fiindca facea parte din fisa postului. Mai vad ca lucrarile publice au 3 calitati definitorii: foarte scumpe, foarte proaste si cateva sunt chiar inutile.
    Apoi ma uit la Arad si vad o groapa cu cateva firme in domeniul automotive ce platesc salariul minim pe economie (adica asigura venituri de subzistenta si venituri care sa impulsioneze economia) si care foloseste doar munca necalificata (adica nu participa nici la dezvoltarea resurselor umane) – astea participa exclusiv la date statistice care scot Aradul pe pozitii fruntase (in realitate Aradul ese un oras mort). Mai vad un strand cu un potential imens pus pe butuci, vad o activitate culturala zero si mai vad un oras in care calitatea vietii este aproape de zero (fara spatii de recreere si fara facilitati de sport si miscare – tot ce avem este pe bani la niste antreprenori. Administratia locala a facut cateva spatii de joace pentru copii sub 8 ani, cateva otete cu niste cosuri de baschet distruse si furate si niste mese de ping-pong scumpe si instalate pe niste platfore betonate prea scurte pentru a putea fi folosite).
    Mai vad si alti candidati, dintre aia care au fost consilieri locali sau altfel de politruci si care nu au facut nimic atunci cand putea face ceva si care acuma se prezinta ca fiind preocupati si competenti.
    Faptul ca Bulumac este sustinut de partide politice nu este OK fiindca ii va scarbi pe cei care vad in partide doar turme de hoti si smecheri. Pentru acest motiv cred ca Bulumac va face la alegeri, cu toate ca este evident mai potrivit pentru interesele aradenilor decat Falca, doar cca. 6%, adica va pierde alegerile.
    Daca votam in doua tururi si el ar fi reusit sa obtina un loc 2 atunci ar fi avut sanse.
    Bulumac nu este sustinut de mediul ONG. El este sustinut de cateva ONG-uri care sunt absolut nereprezentative pentru miscarea ONG. Dintre astea vedem un ULAL Arad in care troneaza madam Lupse si care are un nivel intelectual, un caracter si niste valori la care se raporteaza cam la fel cu cele ale unei gaste sau gaini. Pentru aceasta complicitate murdara cu ULAL Arad, care sustine dezbinarea in asocatiile de proprietari, pe cei de la CET impotriva celor pe gaz, pe cei cu repartitoare impotriva celor care vor sa fie independenti, candidatul Bulumac merita sa piarda.
    Daca nu ai principii si te limitezi la contabilitate si aritmetica electorala si doar ca sa castigi si uiti de aradeni, ii sacrifici, te vei vedea aruncat la tomberon.

    Raspunde
  21. Daca vreti ca timp de 4 ani sa nu faca nimic in Arad iar decalajul dintre noi si judetele din jur sa se adanceasca alegeti un psd-ist sau un traseist si o sa va simtiti ca pe vremea lui moisescu ,popa etc.

    Raspunde
  22. Draga Geo Falconetii a avut pe mainile sale si a partidului pdl 800 mil de E si unde este Aradu AZI ? la COADA VACI. FATA DE ORADEA SAU TIMISOARA CU BUGETE MULT MAI MICI RAPORTAT LA NR DE LOCUITORI…si spun din declaratia data de falca bugetul mun Arad este de 130 mil cred ca nu ma vei contrazice .

    Raspunde
  23. Si uite cum o tanti in fusta mult prea scurta si cu pletele blonde fluturand in vant….a subjugat PSD-ul ce nu a fost in stare 4 ani sa pregateasca un candidat la primaria Arad. Si mai socant e ca aceasta tanti ce se vrea Ioana d’Arc a varianta esuata a Aradului ,nu a fost in stare acum 4 ani sa il propulseze pe barbatu-su ca si consilier … Dar uitandu-ne pe declaratia de avere si interese a dlui Cristea nu ii plangem de mila !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.