Noul sediu al Punctului de Lucru din Curtici al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad a fost inaugurat vineri, 21 octombrie.
„Am avut onoarea de a-i avea alături de noi pe Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, pe Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general locotenent Dan Paul Iamandi și reprezentanți ai autorităților publice locale. Scopul relocării punctului de lucru a fost eficientizarea acţiunilor de intervenţie prin reducerea timpului de răspuns în cazul unor situații de urgență și creșterea gradului de siguranţă a cetățenilor. În cadrul Punctului de lLucru Curtici se vor regăsi două autospeciale, dintre care una de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajele din Curtici vor executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a două orașe și cinci comune, deservind o populație de aproximativ 43000 de locuitori. Mulțumim Primăriei Curtici și Consiliului Județean Arad precum și tuturor celor care s-au implicat în realizarea unui sediu modern cu dotări optime care să asigure buna funcționare a acestuia”, precizează conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Foto: ISU Arad
Lasă un comentariu