Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Creştini şi Profesionişti, a salutat faptul că România a urcat pe locul 48 în topul celor mai bune ţări pentru afaceri, dar a atras atenţia asupra unor neajunsuri cu care se confruntă oamenii de afaceri din România. „Romania a ajuns pe locul 48 în clasamentul Doing Business realizat de Banca Mondială. Este un lucru pozitiv, pentru că anul trecut ne-am plasat pe pozitia 73”, a declarat Samuel Caba.
Dacă ţara noastră stă bine la capitole privind legea insolvenţei (locul 46 în functie de acest criteriu), demararea unei afaceri (locul 38 din 189 de ţări), obţinerea unui credit bancar (locul 7 în lume), protejarea acţionarilor minoritari etc., nu acelaşi lucru se poate spune despre accesul la utilităţi.
„Firmele din Romania au acces foarte greu la electricitate, unde suntem pe locul 171 din 189, pentru că dureaza 223 de zile şi trebuie îndeplinite şapte proceduri pentru a beneficia de curent electric. Probleme mari sunt şi la obţinerea unor avize de construcţii, unde suntem pe locul 140, în condiţiile în care şi aici trebuie îndeplinite 14 proceduri, ce durează, în medie, 255 de zile”, a declarat Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Creştini şi Profesionişti.
Acesta a face apel la autorităţi, în numele celor pe care îi reprezintă, să simplifice procedura de racordare la reţeaua de electricitate şi în ceea ce priveşte obţinerea avizelor de construcţii.
Lasă un comentariu