Senatorul Adrian Wiener a depus o serie de amendamente la bugetul național pentru investiții în domeniul medical arădean.
Mai exact, senatorul Uniunii Salvați România s-a consultat cu aparatul administrativ al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a participat la discuția cu reprezentanții Consiliului Județean, și ca atare a venit cu amendamente ce pot aduce peste 31 de milioane de lei în spitalele din Arad. Asta, dacă parlamentarii majorității parlamentare PSD – ALDE sunt de acord cu propunerile senatorului arădean.
Din totalul de 31.217.000 de lei solicitați Ministerului Sănătății pe anul acesta, 22.698.000 de lei vor fi investiți în aparatură medicală iar 8.519.000 de lei în reparații capitale. La aparatură este menționat inclusiv RMN-ul pentru care licitația este încă în curs, dar și multe alte necesități cum ar fi ecografe, angiografe, monitoare, digitizor, gastroscop.
Condițiile hoteliere și dotarea cu aparatură a Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este total inadecvată existând riscuri și vulnerabilități la adresa vieții pacienților – se precizează în motivația doctorului arădean. În ceea ce privește lucrările de reparații și construcție, necesarul de finanțare pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în anul 2017 este în cuantum de 8,5 milioane lei. Suma solicitată cuprinde investiții în reparații la Secția Obstetrică Ginecologie, Neonatologie, la Psihiatrie, la Municipal. Bani sunt solicitați și pentru proiecte tehnice, studii de fezabilitate sau DALI-uri la clădirile ce aparțin Spitalului Județean.
„Amendamentele depuse de mine se referă la definirea în bugetul de investiții al Ministerului Sănătății a fondurilor necesare pentru aparatura esențială și reparații capitale la Spitalul Județean Arad. Ministerul nu s-a implicat aproape deloc în ultimii ani în dotarea și creșterea calității spațiilor hoteliere ale Spitalului. Nici Primăria Municipiului nu a înțeles că nu există un obiectiv de investiții mai important în Arad decât Spitalul, implicarea fiind marginală. În ciuda optimismului parlamentarilor PSD Arad și «cauzelor nobile» pe care și le-au asumat, bugetul de investiții al Ministerului este cu 44% mai mic decat cel din 2016. Va fi un an «secetos» din păcate, nu doar pentru Sănătate. Transferurile din TVA de la bugetul Central spre Primării și Consilii Județene scad cu 600 de milioane. Nu există bugetați nici măcar banii pentru studiile de fezabilitate pentru cele trei Spitale Regionale co-finanțate din fonduri europene”, subliniază parlamentarul arădean al USR.
Lasă un comentariu