Senatorul Constantin Traian Igaş: „Invit clasa politică să intre în normalitate!”

Senatorul Constantin Traian Igaş: „Invit clasa politică să intre în normalitate!”

Senatorul Constantin Traian Igaş a transmis un mesaj public, cu ocazia Zilei Internaţionale a Păcii.

„Astăzi, de Ziua Internațională a Păcii, consider că este un bun prilej pentru a transmite un mesaj oamenilor politici arădeni, și nu numai. La începutul săptămânii am depus o declarație politică în care am încercat să trag un semnal de alarmă: în Europa avem deja mai bine de șapte decenii de pace, contextul s-a schimbat acum, dar provocarea politicului este de a găsi, prin dialog, soluții la problemele comunităților și de a propune noi proiecte. Pentru că în această perioadă tind să se acutizeze tensiunile din interiorul partidelor politice vreau să mă adresez clasei politice, din care fac și eu parte.

Dragi oameni ai clasei politice, haideți să lăsăm disputele mărunte deoparte, să ne concentrăm pe proiectele Aradului. Cei care au ocupat până acum funcții la nivel central să vină să prezinte ce au făcut în toți acești ani pentru arădeni, iar toți cei care doresc o funcție la nivel național, să spună public ce vor să facă pentru județ și cum îi vor reprezenta în funcțiile publice dorite. Invit clasa politică să intre în normalitate!

Aradul are multe necesități, iar dezbaterile ar trebui să fie în această zonă, într-o manieră decentă, elegantă, care să aducă rezolvare la probleme, nu tergiversarea lor! Ne certăm de patru ani pe pasaje. Singura preocupare a rămas căutarea vinovaților și aruncarea lor în spațiul public! Problema de fond a rămas intactă! Și acesta este doar un exemplu. Putem să taxăm cu argumente acolo unde apar erori, dar aruncatul pisicii nu rezolvă problemele arădenilor!

Vom intra într-o perioadă în care politicul va fi din nou în centrul atenției, motiv pentru care invit la calm și la dialog toți reprezentanții clasei politice arădene, dar într-un cadru în care să ne respectăm unii pe alții, iar problemele de fond să își găsească rezolvare!”, a scris senatorul în mesaj.

  1. Corecta abordare !

    Raspunde
  2. Ce prostii vorbeste baiatul. Mare pace a fost in Yugoslavia acum cativa ani, iar in Irlanda sau Compostela e mereu pace. Nicicand nu va fi pace pana oamenii politici nu inteleg ce inseamna cu adevrata Pace.

    Raspunde
  3. Decenta trebuie sa fie in dezbaterea publica

    Raspunde
  4. Dupa ani intregi de hotie si blacareala PDLista, aceeasi oameni vin sa ne vorbeasca despre decenta si pace. Cum vi se pare domnule Igas ?

    Raspunde
  5. hotia trebuie divulgata atunci cand cineva deține informații,altfel este cancan

    Raspunde
  6. Exact…… si pentru asta dati-va toti demisia !! A-ti face un bine enorm planetei….

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.