Senatorul Ioan Cristina i se alătură lui Mircea Geoană. Ce afirmă despre PNL

Senatorul Ioan Cristina i se alătură lui Mircea Geoană. Ce afirmă despre PNL

Senatorul Ioan Cristina i se alături lui Mircea Geoană, denunțând situația din PNL, unde nu se mai regăsește.

„«Sunt un om cinstit și un liberal autentic», spuneam într-o postare pe Facebook, în 27 iulie.

Aceste cuvinte, mi-au fost probabil fatale, niciunul dintre membrii grupului decident din PNL Arad neregăsindu-se în această descriere! La câteva săptămîni distanță, Biroul Politic Județean, întrunit pentru prima dată de când a fost ales, a decis eliminarea mea de pe lista de candidați la alegerile parlamentare! Fără niciun fel de dezbateri, fără o analiză a rezultatelor din 9 iunie, care au confirmat că filiala scade continuu din 2016, a contat doar ca eu să dispar din calea intereselor personale și de clan ale grupului restrâns din jurul domnilor Falcă și Cionca!

Dragi prieteni, stimați colegi liberali, sunt ultimul președinte liberal al filialei, sunt printre ultimii liberali autentici ai Aradului, a fost lesne să observați că s-a încercat marginalizarea și îndepărtarea mea în fiecare zi din acești 10 ani care au trecut de la fuziune! Astăzi, PNL-ul pe care îl cunosc și l-am slujit nu mai există! Sub conducerea actuală, cu un președinte care recunoaște că în 2009 a votat cu Traian Băsescu, valorile liberale autentice sunt puse în umbră. Eu, însă, am rămas fidel acelor valori. Am ales să fiu de partea bunului simț, iar în 2009 am votat cu Mircea Geoană, împotriva cinismului și a lipsei de scrupule care definesc politica de clan! Așadar, dragi prieteni, rămân consecvent și mă alătur lui Mircea Geoană.

E momentul să se facă dreptate chiar și după 15 ani! Niciodată nu e prea târziu ca bunul simț să triumfe, recuperându-ne demnitatea, și de ce nu, partidul, care ne-a fost confiscat de impostori! Victoria lui Mircea Geoană ar face acest lucru posibil! Doamne ajută!”

Senatorul Ioan Cristina va participa duminică, la București, la lansarea candidaturii lui Mircea Geoană la Președinția României.

  1. dl senator are dreptate in ce spune dar ar fi trebuit sa plece mai repede

    Raspunde
  2. Herr Nelutu,
    N-ai mai prins un loc caldut in Parlament si ai schimbat tabara?
    De cand esti parlamentar, n-ai facut nimic. Efectiv nimic…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.