Senatorul liberal Ioan Cristina avertizează PSD să renunţe la practicile care pot face obiectul unor infracţiuni în încercarea de a obţine susţinere parlamentară pentru Guvernul Dăncilă, serios ameninţat de moţiunea de cenzură.
„Îi avertizez public pe cei de la PSD că orice promisiune făcută, în bani sau în funcții, către parlamentari, pentru a le schimba opțiunea politică, reprezintă o infracțiune. Drept urmare, îi somez să se abțină de la practicile cu care ne-au obișnuit”, a declarat senatorul arădean.
Acesta afirmă că PNL va continua la rândul lui, în cadru legal şi decent, să negocieze pentru a obţine sprijin parlamentar în vederea votării moţiunii de cenzură, care să ducă la căderea Guvernului Dăncilă.
„Orice parlamentar care va vota această moțiune de cenzură va fi apreciat de opinia publică”, a subliniat senatorul Ioan Cristina, deoarece majoritatea populaţiei îşi doreşte ca guvernarea PSD să se încheie.
Lasă un comentariu