Senatorul liberal Constantin Traian Igaș prezintă raportul activității sale parlamentare la început de an. Senatorul arădean se află în top 10 la majoritatea indicatorilor care relevă felul în care un parlamentar și-a îndeplinit atribuțiile. Acești indicatori sunt pârghiile de control parlamentar: întrebări, interpelări, declarații politice și inițiative legislative.
„Statistica de final de an vine ca o dovadă a motivației mele în îndeplinirea atribuțiilor ce mi-au fost conferite de alegători prin votul lor. Am inițiat, individual sau împreună cu colegii, 44 de propuneri legislative, multe dintre ele pornind de la arădeni care au venit în audiență și mi-au solicitat sprijinul pe diverse probleme”, declară senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.
În anul 2015, membrii grupului parlamentar al Partidului Național Liberal au depus 517 întrebări, 389 interpelări și 327 declarații politice. Senatorul arădean și-a reluat activitatea la cabinetele parlamentare pentru audiențe. „Obișnuiesc să prezint un raport al activității mele la finalul fiecărei sesiuni parlamentare. La reluarea activității am centralizat datele referitoare la activitatea mea dar am avut și numeroase discuții cu cetățenii . De asemenea, am început să îmi creionez programul pentru începutul sesiunii. În acest sens pregătesc o inițiativă legislativă prin care propun reintroducerea gratuității unui set de analize medicale de care fiecare cetățean să beneficieze în luna în care s-a născut sau măcar în trimestrul aferent”, este de părere senatorul liberal, Constantin Traian Igaș.
Multumim pentru felul in care ne reprezentati! Doamne ajuta de astfel de oameni!
rusine igas esti un tradator de principii !!!!
zero caracter ieftin te-ai vandut ….pe o iluzie a infractorului falca!!!
felicitari!
D-nule Igas , din pacate pentru dumneata indiferent cate rapoarte si realizari ai prezenta e in zadar , Faraonul Falca tine mortis sa te elimine din structura decizionala a Partidului , in concluzie …orienteaza-te !!!
Nu mor cai cand vor caini !
Ducem lipsa de oameni ca dumneavoastra. Respect munca si eforturile pe care le depuneti in acivitatea dumneavoastra parlamentara. Bafta!!!
Asa este! Totul se va intampla asa cum va vrea Dumnezeu. Sa nu mai facem noi preziceri ca nu-si au rostul. Doamne ajuta sa ne reprezentati in continuare, d-le senator!
destinele unor oameni ca falca sunt pecetluite in sens rau. ale unor oameni ca igas doar infloresc. sa ramana corect si bun cu semenii si ii va fi bine.
degeaba costele te lauzi cu activitatea ta, cand tu ai un caracter infect …… s-a vazut la votul de ieri . pacat ca ai ajuns sa fii si tu sluga lui falca . rusine rusine rusine
bv !! ai perfecta dreptate !!!!!
ai stat capra la Falca si la Cionca. rusine Igas!!
Ai branconat la greu ca falca si conca.Pentru voi nu exista rusine si bun simt.