Infrastructura rutieră reprezintă una dintre priorităţile noii conduceri a Consiliului Judeţean Arad, care se confruntă în prezent cu o problemă spinoasă: aceea a lipsei surselor de finanțare.
Bugetul de care dispune în prezent Consiliul Județean nu acoperă necesarul pentru drumuri, așa încât, principala preocupare a conducerii este aceea de a găsi surse de finanțare suplimentare europene, guvernamentale sau de orice altă natură.
În acest context, conducerea CJ și-a stabilit o strategie în domeniul drumurilor ce se va întinde pe durata a patru ani și va fi structurată în funcție de priorități.
În fruntea listei se află tronsonul Arad – Șiria – Buteni, un element important pentru dezvoltarea județului și implicit a comunităților locale din zonă.
„Nu îmi doresc promisiuni fără acoperire, de aceea strategia în acest domeniu va fi făcută pe patru ani şi va fi structurată în funcţie de priorităţi. Dintre toate drumurile judeţene, prioritatea absolută o are tronsonul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni. Acesta este cel mai important drum judeţean, «inima» judeţului Arad. Am găsit sursa de finanţare, din bani europeni, prin Planul Operaţional Regional, lucrarea este finanţată, circa 30 de milioane de euro, iar în prezent întocmim documentaţia necesară. Acum totul depinde de parcurgerea etapelor necesare, de la depunerea documentaţiei la scoaterea la licitaţie. Sperăm că lucrările vor demara anul viitor”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Sergiu Bîlcea.
Deoarece Şiria are centură ocolitoare, proiectul cuprinde scoaterea circulaţiei de tranzit din centrul comunei.
„Centura este în proprietatea comunei. Va fi necesar să facem un transfer de proprietate, astfel încât să cuprindem în proiect şi această centură. De asemenea, doresc să dau asigurări cetăţenilor că, până la demararea proiectului, vom repara şi întreţine întregul tronson, Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii bune şi, mai ales, sigure”, a asigurat Sergiu Bîlcea.
Hopa ! talambau asta stie sa vorbeste ?
Nu stie, ii scrie cineva. Chiar crede cineva ca un dobitoc ca el poate gasi fonduri europene, cel mult o gluma proasta, mai mult nu.
Oauuu dobi frunte lată ai fost scăpat din zgardă și vorbești tâmpenii….
ma! si daca nu o faceti in 4 ani???? sa va ia dracu!
Bravo lui Nelutu Cristina.A avut mana buna la sofer.