Veşti foarte bune pentru România, aduse de preşedintele Klaus Iohannis: România va primi din partea Uniunii Europene 80 de miliarde de euro, în următorii ani, pentru relansarea economiei.
„România vede acum mai mult decât oricând beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. Suntem parte a unui proiect care dă speranţa relansării economiei, blocat de pandemie. Beneficiile vor fi însemnate şi pentru judeţul nostru: Cele 80 de miliarde fonduri europene pentru România vor ajuta Aradul. Printre proiectele finanţate din fonduri europene susţinute de Arad se află Cetatea Aradului, care urmează să fie transformată în centru civic şi atracţie turistică, reamenajarea totală a Falezei Mureşului, investiţii într-un Aqualand la ştrand, amenajarea Canalului Mureşel, construcţia Centurii de sud-est, care va lega autostrada în Aradul Nou de Vladimirescu, prin construcţia unei şosele, a unui pod peste Mureş şi a unui pasaj peste calea ferată. Iată proiecte mari, pe care Aradul le poate susţine din fonduri europene, cu un primar capabil şi o administraţie hotărâtă să lucreze pentru dezvoltare”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Surprinzator cate gogosi pot incapea intr-un spatiu atat de mic.Cetatea aradului a fost prezenta ( ca promisiune ) in toate campaniile PDL-PNL in ultimii 16 ani de mandate. Aqualandul mai degraba sperie decat bucura. Asta in viziunea marelui vizionar ar putea sa duca la micsorarea strandului devenit minuscul in urma tarcului protector de afaceri.Pasajul peste calea ferata a fost si inca este doar o bifa de campanie cu aceeasi vechime ca si celelalte proiecte. Centura pare mai utila pentru ca ar rezolva problemele cu locurile de munca din zona.