Vicepreședintele PNL Arad Sergiu Bîlcea este de părere că PSD, în speță senatorul Mihai Fifor, ar face bine să ceară fonduri de la Ministerul Sănătății pentru spitalele din Arad, pentru că investițiile în sănătate nu se fac cu doleanțe și cerințe în presă.
„Domnul Fifor ne surpinde din nou, în rău. Când credeam că totuși solicită Ministerului Sănătății ceva, primul meu gând a fost că și-a venit în fire(a) și a solicitat, într-un târziu, banii necesari pentru sistemul medical arădean. Când colo aceeași poveste demagogică, balivernele fără substanță ale lui Fifor referitoare la cum ar trebui să funcționeze Spitalul Județean“, a declarat Sergiu Bîlcea.
„Domnule senator Fifor, este cât se poate de logic: dacă nu ai bani, nu ai ce să investești! Dacă nu ai fonduri nu poți moderniza sau reabilita ceva. Acum două luni când ați avut ocazia să solicitați bani pentru spitalele arădene v-ați făcut nevăzut și neinteresat de subiect, iar acum doriți să solicitați o echipă de evaluare de la minister, pentru același spital. Când administrația județeană v-a solicitat în ianuarie să aduceți bani în Arad, pentru Spitalul Județean, care apropo include și secţia pediatrie-chirurgie pedriatică de care sunteți acum foarte interesat, ați promis sus și tare că veți rezolva acest lucru. O lună mai târziu, nu ați mișcat nici un deget pentru ca Aradului să îi revină fonduri de la Bugetul de Stat. Ba mai mult, colegii dumneavoastră, consilierii județeni și municipali ai PSD, au votat împotriva investițiilor în Spitalul Județean. Iar acum mai aveți tupeul să vorbiți despre instituția medicală pentru care nu ați făcut absolut nici un efort?!“, a spus vicepreședintele PNL Arad.
Sergiu Bîlcea, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a mai precizat: „La 1 septembrie 2016, tot prin intermediul unui comunicat de presă, ați afirmat că: Vom face un spital nou la Arad în cel mai scurt timp posibil. Proiectul va fi supus dezbaterii publice până la finele lunii septembrie și apoi ne vom bate să obținem finanțarea necesară pentru a fi pus în practică în cel mai scurt timp posibil. Există suficiente resurse pentru asta. Unde sunt acele resurse, domnule Fifor? Unde este acel spital nou, domnule senator?! Suntem în aprilie 2017 și încă nu s-a făcut nici măcar dezbaterea publică pe care ați anunțat-o înainte de campania electorală. Din păcate, domnule Fifor nu pot să vă contrazic: spitalul supravieţuiește doar pe seama spiritului de sacrificiu al celor 235 de medici. Asta pentru că atât dvs, cât și guvernul PSD nu ați fost interesați decât să faceți promisiuni mincinoase și imagine electorală. Nu ați venit cu vreun proiect viabil, nici cu cea mai mică urmă de interes pentru a sprijini sănătatea arădeană. Nici măcar nu ați avut decența de a nu-i mai minți pe arădeni! Din nefericire, domnule Fifor, cei care plătesc pentru grandomania și capitalul dumneavoastră de imagine sunt copiii și oamenii nevinovați, care v-au crezut născocirile electorale”.
Lasă un comentariu