Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, Sergiu Bîlcea, propune renunţarea temporară la taxarea parcării în zona Orizont. Acesta împreună cu consilierii primarului Aradului – Geanina Pistru, Adrian Barbeş şi Florin Mariş – a stat de vorbă cu cetăţenii din zona Orizont, cu privire la extinderea sistemului de parcare cu plată.
„Am aflat de nemulţumirea cetăţenilor din zonă şi am fost la faţa locului, împreună cu colegii mei, să vedem despre ce este vorba. Arădenii din Măcălaca au fost deschişi dialogului şi constructivi. Am ajuns împreună la concluzia că ar fi bine să renunţăm temporar la parcarea cu plată în acea zonă, până când locuitorii vor avea posibilitatea să îşi parcheze maşinile în spatele blocurilor, în parcări special amenajate”, a declarat Sergiu Bîlcea.
„Abonamentele de parcare fără loc rezervat sunt folosite doar pentru zonele centrale ale Aradului, foarte aglomerate, nu pentru cartiere. În curând, va demara programul de regenerare urbană, care va permite amenajarea unor locuri de parcare pentru locatarii din zonă. Abia după ce vom rezolva această problemă vom putea să taxăm parcarea în zona Orizont, aşa cum a fost propus de cei de la Recons. La fel, vom propune renunţarea temporară la parcarea cu plată şi pe străzile Iuliu Maniu şi Petru Rareş. Am discutat cu domnul primar Gheorghe Falcă şi am convenit ca în perioada următoare să discutăm cu cei de la Recons şi să găsim o soluţie pentru a renunţa temporar la taxarea parcării în aceste zone”, a mai adăugat Sergiu Bîlcea (foto).
Lasă un comentariu