Rezoluţia votată de conducerea PSD Arad pentru susţinerea lui Liviu Dragnea arată că acest partid nu se poate reforma, este de părere preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea.
„PSD Arad se remarcă prin obedienţa faţă de Dragnea, nu prin ceea ce este capabil să facă pentru Arad. PSD nu se poate reforma, nu se poate schimba, nu poate evolua. Îmi pare rău să văd mulţi oameni tineri care au votat această rezoluţie inutilă şi ruşinoasă. Prin aceste manifestări, cei de la PSD urmăresc să pune presiune pe justiţie, în favoarea lui Dragnea. Constatăm că în PSD are loc un concurs al slugărniciilor, un concurs pentru a-i intra în graţii lui Dragnea, iar organizaţia din Arad se străduieşte din răsputeri să îl câştige. Aş fi aşteptat în special de la tinerii din PSD să lase justiţia să-şi facă treaba şi să ia atitudine atunci când Aradul a fost dezavantajat de Guvernul PSD. Ei nu au luat atitudine nici când Aradul a pierdut 45 de milioane de euro, nici împotriva acţiunii Prefecturii prin care a încercat să ia Aradului clădirea simbol, în schimb au acceptat acum să se solidarizeze cu Dragnea. Atitudinea lor ne dă convingerea că trebuie să apărăm Aradul de abuzurile PSD, trebuie să apărăm democraţia şi justiţia de acest partid. Avem nevoie de o altă mentalitate în politică, iar toţi cei care cred cu adevărat România europeană trebuie să lucreze împreună pentru o guvernare cinstită şi capabilă, care abordează problemele reale ale societăţii”, precizează Sergiu Bîlcea (foto), preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
Lasă un comentariu