Politicienii PSD au zero proiecte guvernamentale pentru Arad, dar au pornit o campanie împotriva investiţiilor locale, susţine Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
„Îi deranjăm pe cei de la PSD, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni, pentru că în Arad sunt deschise şantiere, se lucrează. Înţelegem de ce îi deranjează: arădenii vor evalua cine şi ce face pentru ei. Se vor uita la proiecte, la realizări. Din 2012 până acum, să nu mergem mai departe în timp, cei de la PSD nu au început niciun proiect major de investiţii pentru Arad. Auzim de la ei vorbe, critici, promisiuni, dar nu se văd fapte. În schimb, în administraţia locală munceşte pentru Arad”, spune Bîlcea.
Potrivit acestuia, „sunt în derulare proiecte importante în municipiu şi în judeţ, ne apropiem de deschiderea unor noi şantiere”.
„Se lucrează la proiectul de regenerarea urbană, avansează proiectul 100 de străzi în Arad, continuă fără sprijin de la Guvernul PSD lucrările la stadionul UTA, se lucrează la drumurile judeţene. Ştim că nu este totul perfect, unele lucrări sunt în întârziere, din motive obiective sau nu, se creează disconfort cetăţenilor prin şantierele deschise, este posibil să apară şi greşeli. Important este că noi muncim şi vom depăşi toate problemele care apar, disconfortul trece la finalizarea lucrărilor, dacă sunt greşeli există garanţii pentru lucrări, mecanisme prin care greşelile pot fi corectate. În schimb, PSD foloseşte votul consilierilor să blocheze proiectele Aradului, aşa cum face cu parcările subterane din Arad, aşa cum a încercat cu proiectul de regenerare urbană. PSD poate să atace aceste investiţii, poate să facă zilnic circ mediatic, dar nu poate fugi de responsabilitate, va trebui să le explice arădenilor de ce are zero proiecte pentru Arad, de ce taie banii pentru investiţii Aradului, de ce vrea să blocheze investiţiile locale”, a mai declarat Sergiu Bîlcea.
Lasă un comentariu