Deputatul USR de Arad Sergiu Vlad a depus astăzi cea de-a treia interpelare pe tema pasajelor.
„A trecut mai bine de un an de când proaspăta pe atunci guvernare PSD-ALDE a promis rezolvarea uneia dintre cele mai deranjante probleme pentru locuitorii orașului nostru: cele două pasaje de pe centura de nord a municipiului. Între timp, arădenii care pierd în continuare timp prețios stând la coadă pe centură se pot alina cu vorbele și cu intențiile frumoase ale guvernanților”, a afirmat Sergiu Vlad (foto).
Echipa locală a Uniunii Salvați România a continuat, pe tot parcursul anului trecut, să monitorizeze stadiul lucrărilor necesare pentru punerea în funcțiune a celor două pasaje de pe centura de nord a municipiului.
Progresele fizice au fost nesemnificative, în schimb declarațiile au fost multe. Reprezentanții USR au trecut în revistă declarațiile făcute de cel mai înalt reprezentant al arădenilor în guvernul Românei, senatorul PSD Mihai Fifor:
1 noiembrie 2016: „Nici un politician nu cred că mai poate apărea, cel puţin pe aceste subiecte, cu un nou discurs. Singurul discurs care va avea succes la electorat este fapta. Când vor urca din nou utilajele pe pasaje şi nu se va mai întrerupe lucrul decât la finalizarea lucrării, atunci vom fi luaţi în seamă.”
13 iunie 2017: „Investiţia este ridicată pe SEAP, urmând bineînţeles, în cel mai scurt timp, procedura de licitaţie care va stabili numele constructorului ce va finaliza lucrarea.”
28 iulie 2017: „Mi-am stabilit şi o prioritate a mandatului meu, finalizarea acestui proiect pentru că ştiu cât de important este pentru arădeni şi nu numai!”
16 noiembrie 2017: „Guvernul României a alocat, în bugetul anual pe 2017, banii pentru pasajele de pe centura Aradului, iar în momentul de faţă se lucrează susţinut şi constant pentru finalizarea pasajului de la CET”.
„PSD si-a înlocuit atât de des miniștrii încât șansele ca aceștia să mai facă și treabă, pentru cetățeni, sunt aproape nule. Astăzi am depus a treia interpelare adresată Ministrului Transporturilor, pe tema pasajelor, cerând termene pentru finalizarea lor. La mai bine de un an de la preluarea puterii de către actuala coaliție, rezultatul este zero. Nici măcar pasajul de la CET, care necesită mai puțin efort pentru a fi finalizat, nu a putut fi dat în folosință. Bunele intenții și promisiunile cu care ne amăgește PSD nu ne scutesc de cozi atunci când circulăm pe centura Aradului”, a declarat Sergiu Vlad, deputat USR de Arad.
Lasă un comentariu