Sergiu Vlad (USR): „Fostele proprietăți ale comunelor politice să revină cetățenilor”

Sergiu Vlad (USR): „Fostele proprietăți ale comunelor politice să revină cetățenilor”

Sergiu Cosmin Vlad, deputat al USR Arad, a susținut o declarație politică în Parlamentul României, referitoare la situația semnalată de cetățeni ai județului, care afectează sute de comunități – în special locuitori din Transilvania dar nu numai – ca urmare a aplicării defectuoase a Legii numărul 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere (legea Lupu).

Legea din 30.06.1921 pentru Reforma agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, împroprietărește comunitățile locale cu terenuri reprezentând pășuni și păduri comunale, atribuite comunităților contra cost, la valoarea pieței. Proprietatea asupra terenurilor astfel atribuite era asociativă, pășunile și pădurile aparținând comunităților (satelor), sub diverse denumiri, în zona Aradului ele fiind cunoscute ca și comune politice, informează USR într-un comunicat de presă.

Legea 1/2000 (Legea Lupu) acordă diverselor forme asociative de proprietate (obști de moșneni în devălmășie, obști de răzeși nedivizate, composesorate, comune politice, obști de cumpărare, păduri grănicerești, păduri urbariale, cooperative, alte forme asociative), așadar și comunelor politice, dreptul să revendice aceste proprietăți colective. În urma aplicării acestei legi, toate cererile pentru terenurile comunelor politice au fost respinse, cu diverse motivări. A existat o confuzie (posibil voită) între noțiunea de comună politică în sensul de obște și cea de comună în sensul de UAT. Ca urmare, la presiunea primarilor, terenurile aparținând comunelor politice au fost în majoritatea cazurilor atribuite primăriilor de care aparțin satele respective în prezent, deși acestea nu au avut niciodată aceste proprietăți, se mai arată în comunicat.

În prezent, primăriile folosesc aceste bunuri discreționar, existând în anumite cazuri riscul pierderii/înstrăinării lor prin vânzare, executare silită, ipotecare. În numeroase cazuri, lemnele de foc exploatate din pădurile care au aparținut comunităților sunt vândute locuitorilor (foștii proprietari) la prețuri de 2-3 ori mai mari decât costul de exploatare. Această situație trebuie remediată, în virtutea respectului pentru proprietate și pentru nevoile sutelor de comunități afectate, a declarat Sergiu Vlad, deputat al USR Arad.

  1. Sunt probleme si cu terenurile arabile care nu s-au retrocedat in judetul Arad.

    Raspunde
  2. Majoritatea proprietatilor comunale au fost folosite in interese politice.
    Apropo Aradul mai are pasuni, ce suprafata a avut si ce suprafata mai are.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.