Prea ușor se uită că, în vremea totalitarismului comunist, credincioșii Bisericii din România s-au opus statornic înrobirii societății și Biserica a fost o oază de libertate și de adevăr.
„Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au exprimat rezistența activă a Bisericii”(PF Daniel). Documentația păstrată în arhivele Securității dezvăluie o parte din întinsele arii ale înrobirii și neutralizării societății românenești, prin serviciile de securitate ale statului totalitar. Totuși, „aceasta” nu este o documentație completă și unică asupra vremurilor trecute… Pe lângă răul neîndoielnic, legat de funcționarea aparatului de anchetare, manipulare și constrângere, am fost martorii atitudinii unei mari mulțimi de oameni, între care și oameni ai Bisericii, care s-au împotrivit cu hotărâre răului și nu i s-au supus. Chipurile de lumină ale celor care s-au remarcat împotriva propagării și infiltrării ideologiei atee în țară strălucesc până la noi în acest An Comemorativ. Unii dintre ei au mărturisit Ortodoxia chiar cu prețul vieții. De cele mai multe ori, astfel de atitudini, adesea eroice, nu au niciun fel de documentare scrisă. Dumitru Stăniloae, Bartolomeu Anania, Sofian Boghiu, Ioan Hornea, Ilarion V. Felea, Nicodim Măndiţă, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca sunt doar câteva exemple de mărturisitori ai Ortodoxiei din perioada regimului comunist. Unii erau întrebați dacă „au un frate preot în București”, iar alții răspundeau „am o soră călugăriță la Agapia”.
Constatăm o izbitoare disproporție în arătarea adevărului despre epoca trecută: a adevărului despre călăi și victime. Mii de angajați ai serviciilor de securitate au frânt conștiința conaționalilor și compatrioților lor, executând o slujbă rușinoasă și fiind retribuiți pentru aceasta. În decursul anilor, sute de mii de persoane au îndeplinit funcții de partid, de rang mai mare sau mai mic, agenți sub acoperire, făcând să dureze sistemul comunist impus națiunii. Astăzi ei primesc pentru aceasta pensii sau unii sunt chiar în funcții de demnitate publică și sunt intangibili. În schimb, cei „turnați” sau „judecați” sunt victimele lor, dintre care o parte s-au supus într-adevar represiunii și au trecut la colaborare, făcând rău altora, dar mai întâi de toate, aservindu-se pe ei înșiși și frângându-și propria conștiință, propria demnitate, propria viață. „Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate”, Patriarhul Justinian „a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea vieţii liturgice şi a Bisericii ca instituţie, pentru ca aceasta din urmă să slujească şi să lumineze în continuare un popor oprimat de regimul politic”, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
Biserica nu se teme de adevăr, pentru că crede în cuvântul lui Iisus, că doar adevărul eliberează. Biserica nu se teme nici de „lustrația” corectă, dacă acest termen descrie confruntarea cu un adevăr dureros, care duce la curățire și împăcare. De două mii de ani, Biserica se împotrivește răului într-un mod evanghelic, care nu distruge demnitatea altui om. Adevărul despre păcat trebuie să-l conducă pe creștin la recunoașterea personală a vinei, la căință, la mărturisirea vinei – chiar mărturisirea publică, dacă este nevoie, și apoi la ispășire și reparație. De la această cale evanghelică a confruntării cu răul, nu ne putem abate. Dimpotrivă, în Biserică nu este loc pentru răzbunare, revanșă, înjosirea omului, chiar dacă este un om păcătos. Biserica lui Hristos este o comunitate de împăcare, iertare și milostivire. În ea este loc pentru fiecare păcătos, care dorește să se întoarcă precum Petru, și dorește să slujească, în ciuda slăbiciunii, cauzei Evangheliei.
Colaborarea unor „creștini” cu organele de securitate ale statului comunist, trebuie evaluată în lumina învățăturii Bisericii, atât din punct de vedere teologic, cât și pastoral, iar „înțelegerea comună a trecutului este necesară pentru construirea viitorului comun” (Parlamentul European). Însă nu propunem să exemplificăm, să condamnăm pe nimeni, nici să dăm nume, ci dorim să amintim principiile care îi leagă întotdeauna și în tot locul pe toți cei care cred în Hristos și aparțin Bisericii Lui. Ne leagă deci și pe noi, cei de astăzi, pentru că învățătura lui Dumnezeu îi privește pe toți credincioșii. Principiile creștine ar trebui să-i ajute pe cei interesați în evaluarea proprie și în felul cum îi privesc pe alții. Dorim să-i chemăm pe toți să intre pe drumul adevărului în judecarea lor proprie și a altora, căci așa cere situația în care ne găsim, și asta așteaptă societatea. Simpla apreciere a faptelor nu înseamnă a da cuiva vreo sentință. Dimpotrivă, este o chemare la calea pocăinței. Totuși, fără o astfel de evaluare, rezolvarea unor probleme dificile nu este posibilă. Numeroși ierarhi, profesori de religie, studenți, monahi intelectuali creștini și peste 1800 de preoţi ortodocși au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia de cele mai multe ori pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat. Puterea sau tăria acestor mărturisitori a fost iubirea lui Hristos! O tărie care i-a susținut în momentele de dificultate și care le-a inspirat lucrarea de-o viață.
Arhim. Teofan Mada
Lasă un comentariu