„Săptămâna Mare” a reprezentat, şi în acest an, o perioadă aparte pentru credincioșii care aparțin Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Momente de referință în cadrul acesteia au fost, în special, slujbele și tradițiile din Joia și Vinerea Mare (9 și 10 aprilie 2015), când la Catedrala Episcopală din Gyula și în celelalte biserici ale Episcopiei au fost săvârșite „Denia celor 12 Evanghelii” și „Denia Prohodului Domnului”.
Şi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a luat parte la ceremoniile religioase de la Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” și la Biserica „Sf. Parascheva” din Gyula, celebrate de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria alături de alţi preoți și diaconi.
Prin aceste slujbe, românii ortodocși din Ungaria s-au pregătit pentru cea mai mare Sărbătoare Creștină, care este Învierea Domnului, sărbătorită aşa cum se cuvine în toate casele românilor din Ungaria.
Lasă un comentariu