Prima mare sărbătoare a lunii lui Brumar este pe data de 8 noiembrie, când creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe sfinții Mihail și Gavriil. În această zi sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, iar cine nu se spune acestei reguli va fi sortit să aibă parte de mare chin înaintea morţii.
În ceea ce-l priveşte pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă.
Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor, retezându-i Necuratului capul cu sabia. Încăperea, se spune că se umple de sânge, motiv pentru care totul trebuie spălat şi curăţat în camera respectivă. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihail stă la picioarele lor.
Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi ca păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi. Potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.
De asemenea, în credinţele populare Sfântul Mihail este şi protectorul Lunii şi al Soarelui şi ori de câte ori diavolii încearcă să le fure de pe cer (eclipse), arhanghelul nu ezită să se lupte cu ei.
Foto: crestinortodox.ro
Lasă un comentariu