ȘI-A ÎMBRĂȚIȘAT NEPOATA, dar s-a trezit luată pe sus de polițiști. Adevărul ȘOCANT pe care l-a aflat…

ȘI-A ÎMBRĂȚIȘAT NEPOATA, dar s-a trezit luată pe sus de polițiști. Adevărul ȘOCANT pe care l-a aflat…

O bătrânică a fost luată pe sus de polițiști, după ce și-a îmbrățișat nepoata. Femeia a ajuns pentru câteva zile în spatele gratiilor după gestul ei.

Kathleen Danby (FOTO) credea că le-a trăit pe toate până la vârsta sa, însă, viața s-a încăpățânat să o contrazică. Astfel, la cei 72 de ani ai săi a ajuns să vadă cum e să trăiești după gratii.

Povestea femeii este una impresionantă și poate fi povestea oricărei bunicuțe. Kathleen, a cărei nepoată se află în grija statului de când părinții ei au divorțat, nu a comis nicio crimă. Ea nu a vrut decât să-și vadă nepoțica fericită, însă, a comis o infracțiune din punctul de vedere al autorităților.

Nepoata femeii are voie să plece din când în când din centrul de plasament pentru a-și vizita mama. Profitând, însă, de această dezlegare, într-o zi, fata a fugit din centrul de plasament și s-a întâlnit cu bunica ei. Bătrâna a aflat astfel că nepoatei sale nu-i place deloc unde locuiește și că fuge din centru ori de câte ori are ocazia, așa că i-a închiriat o cameră de hotel pentru a se caza acolo câteva zile.

Dându-și seama că micuța dispăruse, reprezentanții centrului de plasament au și anunțat autoritățile de dispariția copilei, astfel că polițiștii au găsit-o rapid, alături de bunica ei.

Femeia a fost luată pe sus de polițiști și dusă la secția de poliție, unde i s-a impus să nu se mai apropie de nepoata sa. Acum spune că ar mai merge o dată după gratii, dacă asta ar însemna să-și mai revadă nepoata.

 

24515E4D00000578-0-image-a-1_1419980966199

Sursa: dailymail.co.uk

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.