Timişoara a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, Timfloralis, cel mai mare festival al florilor din ţară, la care au participat mai mulţi artişti florali internaţionali, alături de designeri florali români. Evenimentul s-a bucurat de atenţia a 100.000 de vizitatori.
Aradul a avut şi el un reprezentant, pe Adela Crişan, o tânără pasionată de flori, absolventă a primului curs acreditat în cadrul şcolii Filomena Flower School, unde a obţinut calificarea de „Florar Decorator”.
„Am participat la acest frumos eveniment pentru că îmi doresc să fac meseria de florar cu profesionalism, să învăţ cum se leagă corect două flori dar să învăţ şi structuri impresionante, lucrare cu care m-am prezentat şi eu la acest eveniment. Lucrarea se numeşte R O G V A I V, o structură ce a fost «tapiţată» cu beţe de bambus legate fiecare în parte, pe ele fiind aşezate florile în ordinea culorilor curcubeului, după cum dă de bănuit şi numele. Toate acestea le-am învăţat în cadrul cursului pe care l-am urmat, desfăşurat pe parcursul unui an, în diferite locaţii, sub forma mai multor module, această lucrare fiind examenul meu de absolvire, pentru care îi mulţumesc frumos Filomenei Bisc. Am reprezentat Aradul cu mândrie şi am avut deosebită plăcere să întâlnesc foarte mulţi arădeni care au făcut poze cu lucrarea mea. Aş fi încântată să reprezint Aradul şi cu alte ocazii la festivalurile de flori şi, de ce nu, să avem şi noi un astfel de festival care, pe durata lui, ne transpune într-o altfel de lume, una minunată şi cu un miros superb, o lume în care nu ai cum să fii decât fericit!”, a declarat Adela Crişan.
Lasă un comentariu