La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc, în perioada 14-16 iunie 2022, noi evenimente din calendarul dedicat aniversării bicentenarului.
Prima manifestare o reprezintă simpozionul internațional intitulat: The Significance of Theology in Today’s Society and Culture (Semnificațiile teologiei în societatea și cultura de azi). În cadrul acestuia, profesori de teologie din Germania, Austria, Grecia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, Liban si de la Facultățile de Teologie din Romania, vor prezenta diverse perspective de raportare a Teologiei Bisericii la cultura și societatea contemporană.
Concomitent cu aceasta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfășura și lucrările Colegiului Decanilor Facultăților de Teologie din Patriarhia Română. În cadrul acestora vor fi prezentate informări specifice, pentru eficientizarea și armonizarea învățământului teologic, în raport cu deciziile Sfântului Sinod cât și cu provocările mediului universitar actual.
Lasă un comentariu