Sindicatele din învăţământ vor ca profesorii să aibă „autoritate publică” conferită prin lege

Sindicatele din învăţământ vor ca profesorii să aibă „autoritate publică” conferită prin lege

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.) propune o inițiativă legislativă pentru a se recunoaște, prin lege, autoritatea publică a  personalului didactic, atunci când se află la catedră și când își îndeplinește atribuțiile de serviciu, informează Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad.

Aceasta ar însemna o protecție a cadrelor didactice în fața elevilor și părinților, pentru a putea fi pedepsite eventualele abuzuri la care este, uneori, supus personalul din învățământ.

Potrivit inițiativei legislative, personalul din educație trebuie să beneficieze de „respect și considerație față de persoana sa şi față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalte cadre didactice, de un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale, de autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare, de susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educaţional, de dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ, de protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor, de sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcției, în raport cu importanța socială și sarcinile specifice, de campaniile desfăşurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea consideraţiei și prestigiului social”.

Astfel, în cazul unei infracțiuni împotriva unui cadru didactic, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit propunerii F.S.L.I, directorii unităților de învățământ care au aflat de o infracţiune împotriva personalului didactic, sunt obligați să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară. Procurorul se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune împotriva unui cadru didactic şi încheie un proces-verbal în acest sens.

Conferirea prin lege a unui asemenea statut cadrelor didactice ar fi un pas înainte în ceea ce privește creșterea calității actului educațional, datorită faptului că în spațiul școlar s-ar instaura un climat de ordine și disciplină, condiție absolut necesară pentru atingerea acestui obiectiv, consideră reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.

  1. mi se pare ca au uitat de responsabilitatile aferente unui astfel de statut.
    disciplina se impune prin respect si respectul se castiga. Astia vor transformarea scolii in lagare de concentrare pe banii nostrii, in afara controlului parintilor, inafara interesului copilului. Vor sa faca din orice politruc impostor cu catedra un mic senior de mosie.
    eu le propun ca alternativa sa nici nu mai trebuiasca sa vina la scoala decat in ziua de salar, adica responsabilitati 0 si beneficii/privilegii cat incape. Copii sa fie obligati sa isi cumpere buna-vointa si notele si sa presteze zile de munca in favoarea profului.
    Ca in toate castele profii sa nu poata fi sanctionati decat de catre colegii lor (ca avocatii, notarii, executorii, magistratii etc.) daca se poate de o selectie de profesori compusa din cei mai politruci, impostori si incompetenti dintre ei.

    Raspunde
  2. E timpul sa faci bani! Foarte multi romani au fost surprinsi in mod placut de seriozitatea acestei oferte! Avem un sistem performant de instruire si oferim contract care sa garanteze plata rezultatelor! Deci, suntem extrem de seriosi! Vino in echipa noastra si pregateste-ti viitorul! Incepe sa castigi bani! Te invatam noi tot ceea ce trebuie sa faci! Pentru detalii, cauta-ne la adresa de email: tara_eusefina@yahoo.com

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.