O lume întreagă a rămas șocată după ce pe reţelele sociale a fost distribuită o imagine în care tineri israelieni s-au strâns ca la cinema în oraşul sudic Sderot, să privească bombardamentele armatei în Fâșia Gaza, împotriva palestinienilor.
În condiţiile în care peste 160 de palestinieni au murit în urma raidurilor israeliene, începând de marţea trecută, imaginile cu tinerii mâncând popcorn şi chiuind când bombele ating Gaza a stârnit indignare în rândul internauților.
Fotografia aparține jurnalistului danez Allan Sorensen, care lucrează pentru Kristeligt Dagblad.
Orașul Sderot este frecvent ținta rachetelor trimise de membrii grupării Hamas dinspre teritoriul palestinian, astfel că populaţia este nevoită să se ascundă. Fotograful a surprins, însă, imagini pe o colină din afara oraşului unde lumea se adunase ca la un cinema în aer liber. Tineri şi bătrâni deopotrivă s-au strâns să urmărească bombardarea teritoriului palestinian.
„E grozav să fii aici. Simţi bubuitura şi vezi rachetele. E o căutare a divertismentului. Ieri o rachetă a aterizat la poalele acestei coline”, a declarat unul dintre participanți.
Jurnalistul a povestit că în ultima perioadă petrecută în Israel a constatat o lipsă totală de empatie, de ambele părţi ale conflictului.
Israelul a lansat o amplă operaţiune ofensivă împotriva Fâşiei Gaza, pe termen nedefinit, şi ar putea decide să o continue cu o ofensivă terestră.
În cadrul operaţiunii „Protective Edge”, trupele israeliene au fost dispuse de-a lungul graniţei cu Gaza şi rezerviştii au fost chemaţi pentru o posibilă invazie terestră.
Tensiunile dintre Israel şi palestinieni s-au accentuat după ce un adolescent palestinian a fost torturat și apoi omorât în Ierusalim, din motive naționaliste.
Foto: wordpress.com
Lasă un comentariu