O tânără în vârstă de 37 de ani, din Sebiș, a fost arestată pentru faptul că a incendiat mai multe imobile din localitate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, aceasta ar fi dat foc mai multor imobile de pe strada Crișului, cauzând un prejudiciu de 200.000 de lei.
Redăm, în continuare, comunicatul de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad:
„În perioada 22 Iulie – 6 Noiembrie a.c., pe str. Crișului, din orașul Sebiș, au izbucnit 5 incendii, la mai multe imobile. În urma acestor incidente, nu au fost rănite persoane, dar au fost cauzate pagube materiale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere și distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de o persoană. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sebiș, s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din localitate, care domiciliază în proximitatea imobilelor distruse, ar fi provocat incendiile. În baza probatoriului administrat, la data de 17 Noiembrie a.c., femeia a fost reținută pentru 24 de ore. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a dispus arestarea preventivă a femeii, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere în formă continuată, distrugere și distrugere din culpă”.
Lasă un comentariu