Pe plan mondial, la fiecare două minute o femeie moare din cauza cancerului de col uterin. În fiecare an, aproximativ 270.000 de femei decedează din cauza acestei boli.
„În România, în fiecare an, se înregistrează peste 2.900 de cazuri noi de cancer de col uterin”, a declarat pentru o publicație dr. Carmen Ungurean, coordonator al Programului național de screening pentru cancerul de col uterin -Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Preocuparea Facultății de Medicină a UVVG Arad pentru sănătatea arădenilor, pentru acțiunile de prevenție și nu numai, este o activitate continuă, inițiată de mai mulți ani de fondatorul universității prof. univ. dr. Aurel Ardelean.
Sub îndrumarea prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, au fost demarate mai multe proiecte de inițiere de programe de prevenție, astfel că, în aceste zile, la Arad, are loc simpozionul „Consilium semestrae arădean” sub egida Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, coordonatori proiect prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci și conf. univ. dr. habil. Cristian Furău, cu sprijinul partenerilor: Centrul Cultural Judeţean Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Egon and Ann Diczfalusy Foundation for Reproductive Health și Departamentele de Obstetrică-Ginecologie ale Universităţilor din Novi Sad și Kragujevac (Serbia), Szeged (Ungaria) și Bucureşti.
Simpozionul se va desfășura în perioada 21 – 23 iulie, în Campusul Universitar UVVG și Clinica de Obstetrică – Ginecologie a SCJU Arad, în comitetul științific fiind medici renumiți în domeniu, din România (București, Arad), Ungaria și Serbia.
Subiectele abordate de speakeri abordează teme de actualitate din domeniu, respectiv diagnosticarea cancerului de col uterin, tehnici de diagnosticare, screeningul, tratamentul, oportunitatea vaccinării, tratamentul psihoterapeutic al pacientei cu cancer de col uterin.
Pe lângă aspectele teoretice și schimbul de bune practici, sunt programate și sesiuni practice: conizație vs. biopsie în managementul leziunilor de col uterin, conizația cu ansă.
Acest simpozion, aflat la a VIII-a ediție, are ca scop creșterea calității vieții prin scăderea numărului de îmbolnăviri și prevenirea mortalității în cazul pacientelor diagnosticate.
„Colaborarea pe acest tip de proiecte, dintre departamentul de hematologie și ginecologie, a început în urmă cu aproape 10 ani, iar CONSILIUM SEMESTRAE a devenit o manifestare tradițională deja, a Facultății de medicină și a disciplinei de obstetrică-ginecologie, coordonată de conf. pr. univ. dr. Furău Gheorghe. Prin aportul celor tineri, și în special al tânărului extrem de activ și energic, conf. Furău Jr., cunoscut deja pe plan internațional datorită Fundației Diczfalusy, numeroaselor schimburi Erasmus și prin proiectele internaționale la care a participat, această manifestare internațională, deschisă în special pentru tinerii noștri specialiști capătă valențe noi, an după an”, precizează prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
Lasă un comentariu