În această săptămână teatrul arădean vă oferă ultimele două spectacole ale actualei stagiuni! „Nu vă vom spune «Ne revedem la toamnă» oricum, ci aşa cum ştim noi mai bine: prin intermediul a două spectacole speciale: unul plin de emoţie şi de pasiune şi o premieră! Astfel, joi, 19 iunie, de la ora 19,00, la sala Studio vă oferim «Viaţa ca un joc uşor”, după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß, în regia Alexandrei Gandi Ossau – o pledoarie emoţionantă dedicată vieţii şi iubirii, susţinută de actorii Magyari Etelka şi Bogdan Costea. Duminică, 22 iunie, vom marca finalul stagiunii «Reper 65» cu premiera spectacolului «Revizorul», de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, decorul lui Doru Păcurar şi costumele realizate de Indre Colta. Actorii care vor da viaţă partiturilor scenice ale acestui mare text al dramaturgiei universale sunt Ovidiu Crişan, Liliana Balica, Roxana Sabău, Mariana Tofan Arcereanu, Dorina Darie Peter, Oltea Blaga, Angela Petrean Varjasi, Dan Covrig, Robert Pavicsits, Sorin Calotă, Oana Kun, Carmen Butariu, Constantin Florea, Călin Stanciu şi Ilko Gradev. Vă aşteptăm să fiţi alături de noi şi la finele acestei stagiuni în care am simţit că avem cel mai bun partener pe care un teatru şi-l poate dori: publicul!”, afirmă reprezentanţii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Lasă un comentariu