Preşedintele american Barack Obama a format o coaliţie internaţională de luptă împotriva Statului Islamic, din care fac parte peste 50 de ţări. Unii şefi de stat şi de guvern, sfătuiţi de serviciile de informaţii, au decis ca ţările lor să facă parte din această alianţă, fiind pe deplin conştienţi că agenţiile secrete americane reprezintă, de fapt, „arhitectul din umbră” al Statului Islamic, care face parte dintr-o vastă reţea de jihadiști susţinută de SUA.
Această teorie conspiraționistă aparține canadianului Michel Chossudovski, profesor de economie la Universitatea din Ottawa, fondator al Centrului de Studii pentru Globalizare din Montreal şi autor premiat la nivel internaţional.
Ţările sunt fie obligate să susţină demersurile Statelor Unite, fie complice ale „agendei” americane, susţine economistul, iar Arabia Saudită şi Qatarul îi finanţează şi antrenează pe luptătorii ISIL în numele Americii.
Profesorul mai spune că membrii ISIL din Siria şi Irak sunt chiar integraţi în forţele speciale occidentale.
Toate aceste lucruri sunt cunoscute şi documentate, dar niciun şef de stat nu a avut curajul să arate cu degetul către absurditatea rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, adoptată la 24 septembrie, mai susţine autorul.
Asistăm la o activitate criminală sub auspiciile ONU, consideră economistul.
„Adevărul interzis” e că Statul Islamic este un instrument al Washingtonului, „un bun” al serviciilor de informaţii americane. ISIL nu este o entitate independentă şi nici nu este „un inamic din exterior” care ameninţă securitatea globală, aşa cum relatează presa din Occident.
Rezoluţia ONU face apel la statele membre ale coaliţiei să „oprească recrutarea, transportarea, echiparea şi finanţarea teroriştilor străini”.
Mandatul ascuns al Statului Islamic este să provoace haos şi distrugere în Siria şi Irak, acţionând în numele sponsorilor săi americani, iar obiectivul este să transforme ţările în teritorii, în opinia analistului.
În plus, mai mulţi aliaţi ai Statelor Unite, printre care Iordania, Turcia, Arabia Saudită şi Qatar, care în prezent îi finanţează pe luptătorii ISIL, potrivit lui Chossudovski, s-au angajat şi în efectuarea de raiduri aeriene împotriva aşa-ziselor poziţii ale islamiştilor din Siria.
Foto: itnnews.lk
Lasă un comentariu