ALERTĂ ALIMENTARĂ/ APC: Brânză cu SOLUŢIE de DEZGHEŢARE a DRUMURILOR în magazinele din România

ALERTĂ ALIMENTARĂ/ APC: Brânză cu SOLUŢIE de DEZGHEŢARE a DRUMURILOR în magazinele din România

Analizele realizate de experţii Asociaţia Pro Consumatori (APC) au condus la descoperirea unor substanţe (unele chiar periculoase!) în unele sortimente de mozzarella.

Cea mai nevinovată este folosirea amidonului în reţeta unor sortimente de brânză mozzarella de către unii producători induce în eroare consumatorul deoarece Mozzarella se obţine numai din lapte, fără adaosuri de altă natură. Comparativ cu aceasta s-a constatat folosirea clorurii de calciu (E509) în unele sortimente de mozzarella, ca potenţiator de arome, agent de întărire și acidifiant. „Clorura de calciu se obține din calcar, prin reacție cu acidul clorhidric sau ca produs secundar la obținerea sodei. Cea mai largă utilizare, în ultimii și viitorii ani, a clorurii de calciu  vizează prevenirea formării gheții și îndepărtarea acesteia de pe șosele; față de sarea obișnuită (clorura de sodiu – NaCl), proprietățile clorurii de calciu o fac mult mai eficientă în lupta cu adversitățile iernii pe șosele (este eficientă până la temperaturi de minus 52 grade Celsius), astfel că peste jumătate din producția mondială de clorură de calciu se folosește în acest scop. Cum cei mai mulţi din consumatorii acestor produse nu ştiu cum este mozzarella adevărată, se obişnuiesc cu astfel de produse şi le cumpără constant, constituind un segment important al pieţei brânzeturilor, care asigură profituri însemnate celor ce produc şi comercializează astfel de produse şi care nu-şi fac nici o problemă de conştiinţă în legătură cu efectele afacerilor lor asupra sănătăţii consumatorilor. Când nici legea nu este alcătuită corespunzător, iar aplicarea legii se face în spiritul pământului, rămâne puţin loc pentru păstrarea bunei tradiţii”, arată reprezentanţii APC.

Conform APC, produsele lactate falsificate au avut un bun prilej de afirmare şi dezvoltare în contextul în care tot mai mulţi consumatori au trecut la diete de cruţare, în urma indicaţiilor medicilor sau la diete de prevenţie (în cazul consumatoarelor care au format o tabără a vegetarienilor sau veganilor).

Ce spun specialiştii

„Mozzarella din zilele noastre se produce în numeroase ţări, pe toate continentele, unde au fost adaptate bivoliţele de apă. Unde nu sunt bivoliţe, se face din lapte de vacă sau lapte de la alte specii, ori din substitute de lapte. În unele ţări, mozzarella tradiţională se numeşte «brânza de mână», pentru a face deosebirea de mozzarella realizată prin procedee industriale. Mozzarella lucrată la mână este produs artizanal, cu caracteristici foarte particularizate, realizat în condiţii grele şi este mult mai scumpă decât cea realizată industrial, care se obţine prin adăugarea de culturi selecţionate, cu echipamente adecvate şi care va avea caracteristici organoleptice standard. Consumatorii corect informaţi au tot interesul să-şi prepare propria mozzarella (există numeroase reţete şi experienţe făcute publice pe Internet), pentru că această brânză se consumă chiar proaspătă (cea mai fericită situaţie – consum în ziua preparării!), iar materialele necesare chiar sunt disponibile peste tot. A cumpăra această brânză din comerţ, cu gândul că este proaspătă, este chiar o auto-amăgire”, a declarat prof. univ. dr. Ion Schileru, de la ASE Bucureşti.

„Personal, aş achiziţiona întotdeauna o mozzarella care să fie produsă în Italia şi să poarte una din următoarele mărci de calitate: STG (Specialitate Tradiţională Garantată), DOP (Denumire Origine Protejată) sau IGP (Indicaţie Geografică Protejată). Până în anul 1996, mozzarella se fabrica exclusiv din lapte de bivoliţă (Bufala DOP). Din anul 1999, a fost agreată fabricarea acestui produs şi din lapte de vacă (Fior di Latte DOP). De exemplu, mozzarella Bufala Campana DOP fabricată din lapte de bivoliţă prezintă următoarele caracteristici: culoarea (alb perlă, precum porţelanul întrucât laptele de bivoliţă este lipsit de betacaroten şi astfel culoarea acestui produs nu va avea avea niciodată tendinţe spre alb gălbui cum se întâmplă cu mozzarella Fior di Latte), gustul (gust de smântână cu o uşoară senzaţie de aciditate), mirosul (o combinaţie de mirosuri mosc, ciupercă şi lapte proaspăt) şi consistenţa (iniţial este elastică, ulterior pe măsura trecerii timpului capătă o consistenţă moale). De menţionat că mozzarella tradiţională se păstrează în zer. Totodată trebuie să ştiţi că preţul mozzarelei de bivoliţă este mai mare decât cel al mozzarellei din lapte de vacă”, a precizat, la rândul ei, prof. MA Gabriella Pascaru Bisi, Blogger culinar & educator alimentar.

„Mozzarella este un tip de brânză care în ultima perioadă de timp a prins la consumatorii de sex feminin din România, care o folosesc fie la micul dejun, fie ca gustare între mesele principale sau la realizarea în casă a unor preparate culinare, cum ar fi de exemplu pizza. Lipsa legislaţiei care să protejeze acest produs lactat natural, absenţa cunoştinţelor temeinice despre acest produs la unii consumatori, coroborat cu o creştere a consumului de mozzarella a dus la apariţia unor brânzeturi tip mozzarella, care nu au nimic în comun cu reţeta tradiţională. În ultimii ani asistăm la un proces de «denaturare legală» a brânzeturilor din cauza vidului legislativ din acest domeniu, fapt care a dus atât la prejudicierea economică a producătorilor oneşti, proces care a culminat, în unele situaţii, chiar cu dispariţia acestora, cât şi la o afectare a intereselor economice ale consumatorilor, punându-le chiar sănătatea în pericol. În aceste condiţii, până când prin intermediul unor legi se va interzice producţia şi  comercializarea unor astfel de produse, singura măsură menită să-i protejeze pe consumatori rămâne informarea lor prin realizarea de studii, care să demaşte aceste practici, astfel încât consumatorii să nu mai achiziţioneze produse de o calitate scăzută şi cu încărcătură chimică ridicată. Acest fapt va duce în cel mai scurt timp la dispariţia unor astfel de produse datorită cererii reduse pentru acestea, nemaiexistând interesul economic din partea unor producători pentru fabricarea produselor de acest tip. Le recomand consumatorilor să verifice cu atenţie eticheta acestui tip de brânzeturi şi să evite mozzarella cu aditivi alimentari”, a precizat şi conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

De remarcat, că studiul privind calitatea mozzarellei face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: „Să învăţăm să înţelegem eticheta!”. Prin această campanie, experţii Asociaţiei Pro Consumatori (APC) şi-au propus să-i înveţe pe consumatori să înţeleagă eticheta produselor alimentare astfel încât aceştia să facă achiziţii în cunoştinţă de cauză. În acest sens, Asociaţia Pro Consumatori (APC) a achiziţionat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 33 tipuri de mozzarella.

Sursa: www.apc-romania.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.