Aproape 1.000 de GOSPODĂRII din județul Arad, tot fără CURENT ELECTRIC

Aproape 1.000 de GOSPODĂRII din județul Arad, tot fără CURENT ELECTRIC

Nouă sute de gospodării din județul Arad sunt în continuare fără curent electric.

Peste 200 de echipe ale E-Distribuție și ale contractorilor societății sunt mobilizate în Banat și intervin în continuare în teren pentru remedierea avariilor provocate de căderile de zăpadă. Principalele cauze care au produs defecțiuni ale rețelei de distribuție a energiei electrice au fost copacii rupți sub greutatea zăpezii depuse care au căzut peste liniile de înaltă și medie tensiune, rupând sau contorsionând conductoarele și ducând la spargerea izolatorilor.

E-Distribuție Banat a suplimentat numărul echipelor de intervenție, inclusiv cu echipe ale contractorilor societății și echipe ale celorlalte societăți E-Distribuție din Dobrogea și Muntenia, intervențiile fiind însă îngreunate de accesul dificil la elementele de rețea aflate în zone izolate, înzăpezite.

De asemenea, în cursul ultimelor zile au fost instalate 42 de grupuri electrogene, în special la unitățile critice cum ar fi spitale și stații de pompare a apei, acolo unde situația a permis aceste soluții, pentru a asigura alimentarea clienților până la revenirea la schema normală.

În data de 19 decembrie, la ora 14, situația era următoarea:

în judeţul Arad erau nealimentate 5 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 8 localităţi;

în judeţul Timiș erau nealimentate 21 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 32 de localităţi;

în județul Caraș Severin erau nealimentate 14 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 19 localităţi;

în județul Hunedoara erau nealimentate 16 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 19 localităţi.

În urma lucrărilor din timpul dimineții, numărul clienților nealimentați a scăzut la aproximativ 19.000, din care circa 13.000 în judetul Timiș, 2.800 în Caraș-Severin, 900 în Arad și 2.000 în Hunedoara.

Localitățile nealimentate, total sau parțial, din județul Arad sunt: Săvârșin, Văradia de Mureș, Bârzava, Ususău, Tauț, Târnova, Șiștarovăț, Vârfurile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.