Arădean ARESTAT după ce a condus fără permis, dar DROJDIT bine

Arădean ARESTAT după ce a condus fără permis, dar DROJDIT bine

Un arădean a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru că a condus băut o autoutilitară. În plus, nu poseda nici permis de conducere.

Informaţia a fost făcută publică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, după ce, în prealabil, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor „dispunând emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului Cotuna Marius Teofil, pentru 30 de zile”.

„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a rezultat că: În noaptea de 21/22.06.2016, în jurul orelor 3 – 4, inculpatul Cotuna Marius Teofil a condus pe raza localităţilor Horia, Vladimirescu şi Arad o autoutilitară cu un număr de circulaţie provizoriu expirat în data de 13.04.2016, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aflându-se sub influenţa alcoolului – inculpatul având o alcoolemie de 1,75 gr. ‰ alcool pur în sânge la ora 5, respectiv 1,55 gr. ‰ alcool pur în sânge la ora 6. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Procurorii fac precizarea că „punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar propunerea de luare a măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuricare să asigure buna desfăşurare a procesului penal”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.