BLOCAJ în sistemul CARDURILOR DE SĂNĂTATE

BLOCAJ în sistemul CARDURILOR DE SĂNĂTATE

Sistemul de validare a cardurilor de sănătate întâmpină probleme, încă din prima zi în care acestea sunt folosite.

Sute de mii de români nu au primit, nici până în acest moment, cardul de sănătate. Se pare că sistemul funcţionează foarte greoi şi se blochează deseori.

„Se blochează minute bune. Lucrăm cu întârzieri. 20-30 de minute durează să înregistrăm o reţetă. (…) Este inuman ce ni se întâmplă. Sistemul funcţionează foarte greu”, a precizat Mariana Pârcalabu, preşedinte al patronatului Medicilor de Familie.

Pe d ealtă parte, preşedinte CNAS, Vasile Ciurchea, susține că nu există niciun sistem de citire a cardurilor blocat în ţară.

„Cel puţin în momentul de faţă, nu există sistem blocat. Sistemul nu s-a blocat, poate reacţionează mai greu, fiind accesat de mulţi furnizori odată, dar nu s-a blocat. Introduci cardul în cititor şi îţi dă consultaţia. În fiecare zi rezolvăm sesizările de la furnizări. Şi o să mergem în cabinetele medicilor de familie, să vedem ce se întâmplă, de ce s-a blocat. (…) N-a intrat toată lumea în posesia cardului, dar va intra. Sunt puţini cei care n-au intrat în posesia cardului, sub 3 la sută”, a precizat Ciurchea, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.

Joi, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au recunoscut că există probleme de funcţionare a sistemului cardurilor de sănătate. Problema care este întâlnită cel mai des este la furnizorii de servicii medicale, care folosesc alt soft decât cel pe care CNAS l-a pus gratuit la dispoziţie.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.