Bulevardul Revoluției intră în renovare. Va fi pavat cu granit

Bulevardul Revoluției intră în renovare. Va fi pavat cu granit

Bulevardul Revoluției intră în renovare în această vară, costul lucrărilor ridicându-se la 17 milioane de lei.

Noutatea, spun reprezentanții administrației locale, este pavarea cu granit, pe trei zone distincte – carosabil, trotuare și partea dinspre clădiri, în nuanțe diferite.

„Termenul stabilit cu constructorul pentru începerea lucrărilor este 1 iulie, se pornește de la Podgoria spre Centru. Va fi demontat pavajul vechi, se va interveni la utilități și rețele subterane unde este cazul, apoi se va proceda la așezarea unui strat betonat, cu lucrări de izolație, apoi se va pava cu granit”, a spus acesta. Costul prevăzut pentru un metru patrat este de 56 de euro, valoarea totală a proiectului este de 17 milioane de lei. Odată cu bulevardul central, vor fi reabilitate și zonele pietonale, Bulevardul 1 Decembrie și spațiul pietonal din Piața Avram Iancu. Proiectul va fi finalizat probabil anul viitor și va aduce «un plus de confort pe bulevardul central, un aspect frumos așa cum ne dorim cu toții»”, precizează viceprimarul Lazăr Faur.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.