Cadavrul ars de la Pecica și pistele anchetatorilor

Cadavrul ars de la Pecica și pistele anchetatorilor

A fost forfotă la Primăria Pecica, în această dimineață, unde au ajuns cetățeni cărora Mihai Gărdurariu, bărbatul care s-ar fi sinucis ieri prin autoincendiere, le-ar fi promis realizarea unor lucrări de branșament la gaz și le-a luat bani în avans.

Oamenii au dorit să știe care va fi situația lor și ce pași vor trebui să facă pentru a se branșa la rețeaua de gaz, date fiind noile condiții apărute odată cu fapta de ieri, care a șocat o întreagă comunitate.

De altfel, luarea unor sume de bani în avans pentru efectuarea lucrărilor este și principalul mobil luat în discuție în cazul presupusei sinucideri. Dar, anchetatorii mai iau probabil în calcul și alte ipoteze. În oraș se vorbește despre o înscenare a morții lui Mihai Gărdurariu, existând posibilitatea ca trupul carbonizat găsit în mașină să fie al altei persoane, de exemplu un boschetar. De aceea, se așteaptă rezultatul testelor efectuate pe cadavrul carbonizat.

O altă ipoteză care circulă în oraș ar fi aceea a unei răzbunări, de genul „l-au omorât și i-au dat foc pentru că nu și-au mai putut recupera banii de la el”.

Așadar, multe întrebări și puține răspunsuri. Deocamdată.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.