CÂRDĂŞIE la ŢEPELE date asociaţiilor de proprietari! Ce spun reprezentanţii ULAL Arad

CÂRDĂŞIE la ŢEPELE date asociaţiilor de proprietari! Ce spun reprezentanţii ULAL Arad

Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad atrage atenţia că minusurile uriaşe în gestiune pe care le au unii administratori de blocuri nu pot fi făcute decât cu concursul organelor de conducere şi control ale asociaţiilor de proprietari, dar şi a instituţiilor abilitate în ceea ce priveşte sprijinirea şi îndrumarea respectivelor asociaţii.

Ţeapă de peste 850 de milioane de lei vechi
Caz concret: ULAL a fost solicitată de locatarii blocului 173, sc. E, de pe strada Săvârşin, din Arad, să facă verificarea situaţiei financiar – contabile a asociaţiei de proprietari. În urma verificării a rezultat un minus în gestiune de 85.747 de lei, adică de peste 850 de milioane de lei vechi, „valoare care reprezintă facturi neachitate către furnizorii de utilităţi cât şi penalităţi de întârziere la plata acestor facturi, în condiţiile în care proprietarii şi-au achitat cotele de contribuţie la cheltuielile comune ale asociaţiei”, după cum spune Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, fosta administratoare a asociaţiei a semnat un angajament de plată.

„Sfătuim asociaţiile de proprietari şi comisiile de cenzori să îşi facă verificările contabile. ULAL Arad atrage atenţia încă o dată, aşa cum a făcut-o şi până în acest moment, că aceste fapte, comise de unii administratori, nu puteau fi posibile decât cu concursul atât a organelor de conducere şi control din cadrul asociaţiilor, a unor instituţii abilitate în sprijinul şi îndrumarea asociaţiilor de proprietari conform Legii 230/2007, cât şi a furnizorului de agent termic la care asociaţiile de proprietari au cele mai mari obligaţii de plată”, a declarat Dorina Lupşe.

CET H a tăcut. De ce oare?
„Nu putem să nu ne întrebăm de ce această asociaţie de proprietari nu a figurat pe lista restanţierilor la CET Hidrocarburi la data verificării situaţiei asociaţiei, când aceasta din urmă avea o datorie de 71.763 de lei şi exista şi un angajament de plată care nu a fost respectat? Dacă CET Hidrocarburi ar fi debranşat asociaţia de proprietari de la serviciile furnizate, conform contractului, membrii asociaţiei nu s-ar fi aflat în situaţia de a plăti înca o dată, acum, în prag de iarnă, sume mari de bani la care se aplică penalităţi de întârziere”,
a declarat Dorina Lupşe.
De ce a tăcut CET H şi nu a făcut nimic? Ei bine, probabil pentru a se aduna, în continuare, penalităţi de întârziere…

Cazuri de competenţa Parchetului
De remarcat, că potrivit ULAL Arad, în urma situaţiei prezentate mai sus, noua conducere a asociaţiei de proprietari de la blocul 173 a cerut retragerea atestatului de administrator de condominii al fostei administratoare.
„În ultimul an este al treilea caz foarte grav de producere a unor prejudicii de către unii administratori de condominii. Consideram că, în asemenea situaţii, ar fi cazul să se sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad”, a mai declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.