Consultaţii medicale GRATUITE pentru arădeni, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii

Consultaţii medicale GRATUITE pentru arădeni, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii

De Ziua Mondială a Sănătăţii, arădenii vor beneficia de consultaţii gratuite, informează Corina Crişan, preşedintele Partidului Forţa Civică, filiala Arad.

Evenimentul va avea loc în data de 7 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.

„Dincolo de scopul mărturisit al Partidului Forţa Civică de a însănătoşi clasa politică, echipa noastră vine în ajutorul arădenilor care au probleme de sănătate. Astfel, la sediul partidului din Arad (Bulevardul Revolutiei nr. 74, etajul 2, apartamentul 8), precum şi în oraşul Pâncota, la Drogheria Arian (str. Tudor Vladimirescu nr. 24), asistenţi medicali voluntari vor măsura tensiunea arterială şi vor oferi îndrumări medicale oricui va dori acest lucru”, a precizat Corina Crişan.

De asemenea, a adăugat aceasta, copiii vor putea pot beneficia de un consult stomatologic gratuit la Cabinetul Medical al dr. Mihaela Botezatu din Arad (strada Ştefan Cicio Pop nr. 20), între orele 14 şi 18. Cu acest prilej, copiii vor fi învăţaţi cum să prevină apariţia cariilor dentare.

În plus, spune Corina Crişan, arădencele vor putea beneficia de o consultaţie ginecologică gratuită la cabinetul ginecologic SC Medfemme SRL al Clinicii Evident din Arad, strada Tudor Vladimirescu nr. 39 A. Controlul şi recomandărie terapeutice vor fi oferite de dr. Daniela Brînzan, între orele 10 şi 14.

  1. o actiune de apreciat.Felicitari dna dr.Corina Crisan

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.