Cooperare între reprezentanţii societății civile din România şi Reunion, mijlocită de o asociaţie din Arad

Cooperare între reprezentanţii societății civile din România şi Reunion, mijlocită de o asociaţie din Arad

Asociația EIVA din Arad a dezvoltat, în parteneriat cu CEMEA Reunion, un proiect de colaborare între organizații nonguvernamentale din România și L’Ile de la Reunion (dominion francez).
Scopul colaborării este acela de a explora posibilitățile de cooperare între organizații nonguvernamentale din România și L’Ile de la Reunion, proiectul reprezentând o premieră în ceea ce privește acest model de cooperare cu societatea civilă din Reunion.
Activitățile au fost planificate a se desfășura în două etape: prima activitate de mobilitate a unor lucrători din mediul ONG din România a avut loc în perioada 13 – 28 Martie 2015 în Reunion, iar a doua se va desfașura în România în perioada 13 – 28 Iunie 2015.
În cadrul activităților din Reunion, zece reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale din România au luat parte la activități organizate de către CEMEA Reunion, o organizație nonguvernamentală activă la nivel național în Franța, cu o bună reprezentare locală în Reunion. Programul a inclus întîlniri cu organizații nonguvernamentale din Reunion și autorități publice locale (Primăriile La Possession și Saint-Benoît), intenția urmărită fiind explorarea perspectivelor de cooperare în special în domeniile: educație, participare publică, antreprenoriat sau integrarea tinerilor pe piața muncii.
Vizita de studiu a participanților români a fost foarte bine reflectată în presa din Reunion. Rezultatele concrete ale vizitei s-au materializat într-un studiu privind problematica integrării pe piața muncii a tinerilor din Reunion și rolul mobilităților internaționale în educație realizat de către Pascal Gascoin – directorul organizației CEMEA Reunion.
Proiectul reprezintă o premieră în colaborarea organizațiilor din Reunion cu organizații din țări europene altele decât Franța.
Colaborarea a fost inițiată de către Asociația EIVA din Arad împreună cu CEMEA Reunion, iar impactul proiectului la nivelul societății reunioneze a fost apreciat și recunoscut inclusiv prin oferirea unei medalii de merit de către autoritățile locale din La Possession reprezentantului Asociației EIVA.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.