Creanțele fiscale mai mici de 40 de lei, anulate

Creanțele fiscale mai mici de 40 de lei, anulate

Creanțele fiscale mai mici de 40 de lei au fost anulate.

Consilierii locali au aprobat, în cadrul ședinței extraordinare de luni, 16 octombrie, anularea creanţelor fiscale restante administrate de organul fiscal local, mai mici de 40 lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2023, cu excepţia contribuabililor care la data de 1 ianuarie 2024 vor fi înregistraţi în evidenţele Direcţiei Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad cu bunuri şi/sau servicii impozabile.

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori”.

Plafonul de 40 de lei a fost introdus, potrivit Codului de Procedură Fiscală, cu scopul de a evita situaţiile în care cheltuielile de urmărire și executare silită, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite.

Creanţe fiscale sunt, de fapt, impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, precum şi dobânzile, penalităţile sau majorările aferente acestora.  Vorbim despre sume de bani mici, reprezentând resturi de plată rămase din reglări de roluri fiscale.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.