CRIMĂ cu premeditare, la Arad! Asta înseamnă DEMOLAREA NECONFORMĂ a GARAJELOR acoperite cu plăci de AZBEST

CRIMĂ cu premeditare, la Arad! Asta înseamnă DEMOLAREA NECONFORMĂ a GARAJELOR acoperite cu plăci de AZBEST

Stupefiant ce se întâmplă în ultimele zile la Arad: Atentat la sănătatea publică, fără nici o reacție din partea celor care poartă răspunderea, dar și a celor care ar trebui să se autosesizeze (Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică). Chiar nu ne pasă ce se întâmplă cu noi peste un an, doi, cinci, zece?

Se demolează garaje cu acoperișuri din plăci care conțin azbest fără nici cea mai mică urmă de respectare a legislației.

Ne întrebăm, dacă proprietarii sunt atât de inconștienți, ignoranți, neștiutori, nu era cazul ca autoritățile publice locale să-i informeze despre procedurile în cauză și să se implice și să verifice dacă lucrurile sunt făcute așa cum ar trebui să fie făcute? Zice legea că operaţiunile de gestionare a deşeurilor cu conţinut de azbest se efectuează doar conform normelor REACH (European Community Regulation on Chemicals and their Safe Use), adică cam ca și în imaginea de jos.

Dar, iată cum ar fi trebuit să decurgă lucrurile, potrivit normelor REACH:

Efectuarea lucrărilor pregătitoare:

Preluarea amplasamentului ce urmează a fi depoluat (se va realiza de către o comisie mixtă formată din reprezentanţii beneficiarului şi cei ai executantului, pe bază de proces-verbal); Amenajarea spaţiilor de vestiare pentru personal, prin montarea vestiarelor de tip container amenajat; Amenajarea unei magazii pentru echipamente de protecţie a personalului, materiale de protecţie a mediului, echipamente de lucru, ambalaje, materiale de intervenţie, materiale pentru decontaminare; Asigurarea surselor de energie electrică prin montarea unui tablou electric de alimentare, necesară iluminatului şi încălzirii în vestiarele mobile, acţionării echipamentelor de decontaminare;

Izolarea zonei de lucru prin montarea gardului de delimitare a accesului persoanelor şi utilajelor de transport; Amenajarea spaţiului de depozitare a deşeurilor pe tipuri de deşeuri, sub forma unei platforme, delimitată şi dotată pentru evitarea contaminării solului cu deşeurile periculoase.

Efectuarea lucrărilor de demontare şi colectare:

Protejarea solului împotriva contaminării cu deşeuri periculoase, prin montarea unei folii protectoare; Montarea scărilor, platformelor şi schelelor în zona de lucru; Instalarea containerului de colectare a deşeului periculos în zona de lucru, la baza acoperişului; Efectuarea operaţiilor de demontare succesivă a azbocimentului. Operaţiile de demontare se realizează din coama (vârful) acoperişului spre bază, pe zone bine delimitate, astfel încât deşeurile să ajungă, prin cădere de pe planul înclinat al acoperişului, direct în containerul decolectare; Colectarea deşeurilor în containere separate, pe fiecare tip de deşeu; Recuperarea deşeurilor care vor cădea în afara containerelor de colectare, pe spaţiile protejate cu folie; Aspirarea stratului de carton bituminat cu aspiratoare profesionale în scopul colectării prafului de azbociment rămas după terminarea demontării azbocimentului, în zona de lucru a acoperişului; Finalizarea pentru fiecare clădire a operaţiilor de demontare şi colectare a întregii cantităţi de azbociment, cu curăţarea întregului acoperiş şi a zonei de lucru din jurul clădirii de deşeuri şi pulbere de azbociment şi preluarea acestora în containere închise;

Preluarea continuă a deşeurilor depozitate în containere închise etanş, din zona de lucru, imediat după umplerea lor, acestea fiind transportate la punctele de procesare în vederea eliminării; Ambalarea deşeurilor de azbociment în recipienţi etanşi, tip sac, sau în folie lipită etanş. Transportul se efectuează sub supravegherea unui consilier de siguranţă autorizat ADR (transportul rutier de mărfuri periculoase) din partea transportatorului, pentru verificarea respectării prevederilor legislaţiei specifice privind transportul substanţelor periculoase şi asigurarea unui mod corespunzător de acţiune în cadrul situaţiilor de urgenţă. Transportul de la beneficiar se efectuează cu mijloace auto specializate şi autorizate, posedând licenţe de transport, dotate cu truse ADR şi mijloace pentru intervenţie în caz de poluare accidentală, conduse de şoferi autorizaţi ADR şi însoţit de un consilier de siguranţă autorizat ADR. Pentru efectuarea transporturilor, trebuie respectate toate prevederile cuprinse în HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României (Aviz de însoţire, alte documente necesare cum ar fi fişe de siguranţă, fişe de securitate etc.). În acest sens, se informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de la nivel local, care stabileşte rutele de parcurs.

Și cum au decurs, de fapt, lucrurile:

Demolarea s-a făcut haotic, cu muncitori necalificați, fără nici un fel de măsuri de siguranță și protecție pentru nimeni, fără nici o urmă de respectare a legislației și mai ales fără nici un fel de supervizare din partea autorităților publice locale, în joc fiind sănătatea a mii de arădeni.

Numeroase studii au arătat că din materialele ce conțin azbest se pot elibera fibre microscopice, care se depun în plămâni şi care pot provoca boli ca și cancerul pulmonar, cancerul căilor respiratorii superioare, al esofagului, al rinichilor și chiar a sistemului biliar, uneori chiar și la câteva decenii după inhalare. Fapt pentru care, de la 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, a fost interzisă total utilizarea şi comercializarea produselor care conţin azbest.

Dar când legătura cauză – efect e greu de stabilit, ce mai contează toate astea… La noi s-a demolat așa cum puteți vedea în imaginile de mai jos. Și încă zac pe pamânt bucățile rupte, în vânt, în ploaie. Printre ele, părinții își plimbă copiii în cărucioare. Cu ce preț? Nu știm, încă. Vom afla peste ani, când pentru unii va fi prea târziu…

De aceea, solicităm autorităților publice să ia măsuri de urgență, măcar acum în al doisprezecelea ceas, pentru ca deșeurile ce conțin azbest să fie luate în condiții de siguranță, pentru curățarea zonei și evaluarea situației. Solicităm de asemenea, autorităților publice abilitate să trimită specialiști în zonele afectate pentru a măsura nivelul azbestului în aer, precum și nivelul poluării solului.

Sursa foto 1: https://asbestosawareness.com.au

Normele REACH au fost citate din „Economie teoretică şi aplicată”, Volumul XVIII (2011), No. 10(563), pp. 100-106, „Managementul deşeurilor cu conţinut de azbest în România şi Uniunea Europeană, autor Silvian Ionescu, Garda Naţională de Mediu. (http://store.ectap.ro/articole/654_ro.pdf)

  1. Ar trebui voi, ca ziar, sa faceti o plangere penala si cineva sa ancheteze treaba asta.

    Raspunde
  2. dar societatea civila unde e?? sau se trezeste numai in campania electorala? ar trebui un avocat sa preia treaba asta si sa mearga cu ea pana la CEDO

    Raspunde
  3. Acum v-ati trezit si voi . Eu inca de la emisiunea Case de vis . Am pus intrebarea asta . Vazand ca se demola o casa cu acoperisul in intregime din azbest . Contaminand toata zona sub uralele celorlalti vecini . Eu traiesc de 5 ani in Franta sunt zugrav si cand lucram se semnalizeaza din timp daca contine izolatia s au pardoseala azbest vin firme speciale cu combinezoane si inchide ermetic zona contaminata . De atunci nici nu am mai vazut alta emisiune de cand am semnalat .

    Raspunde
  4. Ar trebui duse toate deseurile din azbociment pe Tabacovici pentru igienizarea si ecologizarea cartierului, mandibula si marii hoti ai Aradului sa si le imprastie in gradina.

    Raspunde
  5. ce pacat ca nimeni nu constientizeaza ca ne omoara cu zile. ce fac autoritatile de mediu?????!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si ele trebuie date in judecata pt incompetenta!!!!!!!!!

    Raspunde
  6. […] CRIMĂ cu premeditare, la Arad! Asta înseamnă DEMOLAREA NECONFORMĂ a GARAJELOR acoperite cu plăc… […]

    Raspunde
  7. Mai trebuie doar sa facem o comisie si sa mai asteptam 10 ani rezultatele. Acest garaje depozit, pline de sobolani, resturi de materiale si cuiburi de viespi trebuiau daramate de 20 ani. Este foarte bine ca se elimina aceste mizerii din cartierele aradene. Resturile le poate stringe firma de salubritate ca sa isi mai spele din pacate.

    Raspunde
  8. […] CRIMĂ cu premeditare, la Arad! Asta înseamnă DEMOLAREA NECONFORMĂ a GARAJELOR acoperite cu plăc… […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.