De la cap la coadă

Încercam un gin „Wembley“, uşor dezalcolizat cu ceva apă tonică şi două felii transparente de lămîie, clasic, fără gheaţă, paharul frapat, uşor aburit… Poziţie aproximativ flexată, cu un aer relaxat şi un psihic bun. Înconjurat de prieteni, într-un local oarecare. Nu contează amănuntele care ne-au reunit la un „pahar de vorbă“. Noi, ăştia din generaţiile telefoanelor fixe, am păstrat obiceiul de a ne tachina prin birturi. Socializare se chema acum vreo trei decenii…

Peste alte trei decenii mersul la „una mică“ cu stricaţii din sat va deveni impactul total, curiozitatea turistică maximă! Beţivii rurali vor trece la profesionalism. Servicii complete. Beţie, mahmureală, revenire… Consideraţi cele intuite ca utopii sau, din contră, virtuale realităţi. Nesemnificativ. Cel puţin pentru moment. Să revenim la… paharul nostru. Un necăjit de gin îndoit cu apă tonică. Numai că în gât îţi pot sta şi cele mai neaşteptate… lucruri. „My friend X“, spre exemplu, după vreo două Jack Daniel’s, îmi penetrează ambientul cu o constatare proprie: materialele scrise de mine nu au cap şi coadă! Ştiu dragul meu. Ce nu ai înţeles sau nu ai reuşit să exprimi sau, mai corect, să te exprimi, este că materialele mele nu stau în cap şi nu dau din coadă…

Oricum, „constatarea“ m-a pus pe gânduri. Adică mi-am adunat gândurile pe post de pernă sub cap şi m-am bucurat de o dulce… aţipeală. Tot ce pot face, sau putem face, este să acordăm o şansă, una „literală“ contestatarului meu, Cristinel Rus, care va găsi capul cozii şi coada capului demonstrându-mi că eseurile dânsului au cap şi coadă, sens şi înţeles, logică şi stil. În timpul ăsta eu, condeier de duzină, voi continua să scriu în stilul meu, spre deliciul celor ce gustă pamfletul, pentru cei ce mă apreciază aşa cum sunt.

Dacă-i nevoie, petrecăreţilor, stau în cap şi dau din coadă dacă asta ar însemna un material scris impecabil de la cap la coadă… Hai, gata, că-mi dau lacrimile!