Disneyland şi Madame Tussauds

Gata cu liniştea noastră. Gata cu prostiile legate de tehnocraţi de muncă în administraţie, de fair-play politic şi de alte asemenea gogoriţe de faţadă. A început lupta la baionetă. Miza? Alegerile locale, desigur!

Ca în viaţă, nu trebuie să ne facem „cărare pe mijloc” şi să împărţim campania în două: PNL şi PSD (sau invers), considerând că toate celelalte partide şi partiduleţe vor fi nişte sateliţi pe lângă cei doi „giganţi”. În fapt, în funcţie de interese, s-ar putea ca în anumite localităţi să asistăm la o înfrăţire bazată pe cumetrii, dincolo de culoarea sau apartenenţa politică. Nu un interes de grup transpartinic în adevăratul sens al cuvântului, cu combinaţii ţesute în şedinţe de partid, ci pur şi simplu înţelegeri interumane. Problema este că aceste cumetrii ne afectează pe noi, cetăţenii. Nu vorbesc strict de municipiul Arad, ci în general.

Însă, pixul (mă rog, tastatura) mă obligă să trec de la cadrul general la cel particular, adică la situaţia din municipiu. Despre Gheorghe Falcă, numai de bine. El îşi face campania aşa cum ştie mai bine. Manevrând, ameninţând, manipulând toate ingredientele pe care le foloseşte – reţeta în funcţie de alegeri – din 2004 încoace. Naivitatea adversarilor politici e, însă, doar naivitate? Sau Falcă reuşeşte să ducă cumetria de care spuneam şi la nivel de municipiu?

Mi se pare cel puţin suspect faptul că PSD nu şi-a desemnat încă un candidat la Primăria Aradului. Nu contează cine, chiar şi un „iepure”, pe care apoi să-l schimbe cu acel candidat surpriză cu care ne tot „ameninţă”. Aşa, însă, firma de partid „Căprar şi Asociaţii” nu face decât să alimenteze zvonurile unei înţelegeri tacite cu Falcă. Aşa cum, de-a lungul a patru ani de guvernare PSD, faptul că Dorel Căprar n-a reuşit să numească decât foarte puţini directori, a fost tot „combustibil” care să alimenteze o înţelegere cu Falcă.

Ştiu, există contraargumentul că preşedintele PSD Arad a spus în ultimii patru ani că nu va mai sta la aceeaşi masă – nici la propriu, nici la figurat – cu Falcă. De-aş avea câte zece lei de la fiecare care a spus asta, n-aş avea bani de maşină, dar m-aş plimba cu taxi o lună întreagă. Deci, cu Falcă totul e posibil în politică.

De fapt, de vreo 10-11 ani, politica şi alegerile reprezintă un fel de Disneyland. Dar un Disneyland mai sobru, cu figuri morganatice, a la Madame Tussauds. Vii, te uiţi, pozezi, îţi face impresia că iei decizii, mergi la vot cu ideile tale şi vii cu ale lor. Nimic nou sub soare, totul e ca într-un orăşel de provincie, singura evoluţie faţă de epoca lui Caragiale fiind că acum „Caţavencii” nu mai şantajează (sau se slugăresc) pentru funcţii, ci pentru bani.

În rest, de la Caţavencu şi Trahanache la Căprar şi Falcă e ca de la Mickey Mouse şi Donald Duck la Muzeul Figurilor de Ceară.