Elektoberfest, sau NESIMȚIRE pe bani publici marca PDL Arad

Elektoberfest, sau NESIMȚIRE pe bani publici marca PDL Arad

Consiliul Județean și Primăria Arad au alocat sume mari de bani pentru un eveniment care, întâmplător sau nu, s-a desfășurat taman în „buza” campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Desigur că toată floarea administrației liberale a exploatat mediatic evenimentul, într-un exercițiu care ne amintește de practicile pe care PDL le-a împământenit la Arad de atâta amar de ani. Primarul Călin Bibarț și-a pus chiar și o „tichie de mărgăritar”, dacă tot a dat atâția bani instituția pe care o conduce. Câți bani, nu știm, pentru că ni s-a spus să ne adresăm cu o cerere Centrului Municipal de Cultură în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, dacă vrem să știm ce sumă a prăpădit Municipalitatea pe aburirea arădenilor. Colega care a sunat la Primărie, la purtătorul de cuvânt, să întrebe câți bani au fost alocați pentru eveniment a aflat că și alți jurnaliști, de la alte ziare, au fost pasați la același Centru Municipal de Cultură. Curată nesimțire pe bani publici. Și nu din partea purtătorului de cuvânt, ci a celor care i-au dat o asemenea dispoziție.

Dacă municipalitatea ține ascunsă de ochii arădenilor suma respectivă, Consiliul Județean Arad a dovedit o transparență salutară în acest caz. Astfel, vicepreședintele Răzvan Cadar a anunțat că forul județean a dat pentru Oktoberfest 115.000 de lei. Adică, peste 24.000 de euro. Bănuim că municipalitatea nu s-a lăsat nici ea mai prejos, dar așteptăm să ne spună oficial cât a alocat. Din bun simț, nu în baza unei cereri la care se poate răspunde în 30 de zile. Arădenii trebuie să știe acum cât s-a cheltuit din buzunarul lor, nu după ce vor fi votat…

  1. A fost foarte scump oricum lumea a fost dezamagita.

    Raspunde
  2. a fost un eveniment privat deci de ce s-au dat si bani de la primarie?

    Raspunde
  3. eveniment privat pe banii primariei?!?!

    Raspunde
  4. Rusine Dinu Patriciu!

    Raspunde
  5. Alta mizerie de festival oferit de iluminatii de la Tarnova, clanurile Coldea, pentru pensionari, vinituri, paraziti PDL, tigani, adica cam cine îi mai votează.

    Raspunde
  6. Faceti cerere si dati-i in judecata.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.