Guvernanții, băgați în corzi de reprezentanții IMM: Iată cauzele care au dus la diminuarea cu peste 35 de milioane de lei a bugetului ce le era destinat

Guvernanții, băgați în corzi de reprezentanții IMM: Iată cauzele care au dus la diminuarea cu peste 35 de milioane de lei a bugetului ce le era destinat

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) îşi exprimă dezamăgirea pentru diminuarea cu 35,4 milioane de lei a bugetului alocat programelor destinate IMM-urilor, „având în vedere valoarea scăzută a acestor finanţări şi număr mic de potenţiali beneficiari, raportat la numărul de IMM-uri care au nevoie de susţinere prin aceste programe”, se arată într-un comunicat de presă al CNIPMMR Arad.

CNIPMMR consideră că principalele cauze care au condus la diminuarea bugetului pentru programele destinate IMM-urilor, în anul 2016, sunt următoarele:

  1. a) Programul pentru Incubatoarele de afaceri nu a fost implementat;
  2. b) Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2016 – nu a fost implementat;
  3. c) Programul SRL-D pentru anul 2016, din cauza modificării procedurii de implementare a avut un număr de 247 aplicanţi admişi la finanţare, raportat la numărul de 501 posibili aplicanţi conform bugetului;
  4. d) Toate programele au fost lansate târziu, respectiv în a doua jumătate a anului 2016, fapt care dus la imposibilitatea implementării proiectelor asumate de aplicanţi, mulţi dintre aplicanţi renunţând la acestea;

„Problemele apărute în implementarea programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea în primele 3 luni ale anului a tuturor procedurilor, astfel aplicanţii  având timp să implementeze planurile de afaceri asumate. De asemenea, trebuie efectuate modificări pe unele proceduri, privind condiţiile de implementare. De exemplu, în cazul programului pentru intreprinzătorii debutanţi – SRL-D, ca şi în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START, s-a introdus condiţia ca beneficiarul să facă dovada achitării integrale a cheltuielilor efectuate, acest lucru fiind deosebit de greu de realizat pentru un întreprinzător debutant care nu dispunea de sumele necesare pentru asigurarea finanţării planului de afaceri. CNIPMMR propune ca în anul 2017, programele să fie lansate în prima parte a anului, fiind necesară şi o evaluare a ratei de succes pentru anumite programe din anul 2016. Programul pentru dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă care a avut succes în anul 2016, trebuie să aibă un buget mărit. Dorinţa noastră ar fi fost ca şi în acest an bugetul programului de comerţ să fie mărit prin redistribuirea sumelor de la proiectele care nu au reuşit să consume întregul buget sau nu au mai fost lansate, evitându-se ca sumele destinate antreprenorilor să fie pierdute”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.