INDEMNIZAŢIE VIAGERĂ cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei pentru MAMELE CU MAI MULŢI COPII

INDEMNIZAŢIE VIAGERĂ cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei pentru MAMELE CU MAI MULŢI COPII

Femeile care au trei sau mai mulţi copii ar putea beneficia de o indemnizaţie viageră cuprinsă între 30 şi 50% din salariul mediu net pe economie, adică între 630 şi 1.000 de lei.

Deputatul PSD, Ninel Peia a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care prevede acordarea unei indemnizaţii viagere pentru femeile care au trei sau mai mulţi copii.

„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii, poate fi numită Mamă Eroină (…) Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetăţeni în anul 2050. Să ne gândim la creşterea natalităţii şi cred că este de importanţă naţională pentru a nu dispărea ca popor”, a declarat deputatul.

Potrivit proiectului de lege, femeile care au trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie, cele care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulţi copii vor primi o indemnizaţie viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul şi medalia de ”Mamă Eroină”.

Nu au fost uitaţi nici bărbaţii care sunt singuri, dar care cresc trei sau mai mulţi copii. Deputatul PSD s-a gândit deja să aducă amendamente acestui proiect de lege, astfel încât şi taţii să beneficieze de indemnizaţie.

Cei care vor dori această indemnizaţie viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.

Indemnizaţia viageră va fi neimpozabilă, se va actualiza anual în funcţie de salariul mediu net pe economie şi nu va ţine cont de alte venituri pe care familia le obţine.

Iniţiatorul proiectului de lege a explicat că în actuala conjuctură parlamentară a adunat, deja, suficient sprijin politic pentru a trece legea.

 

  1. amu sa te tii la buci ..moldoveni

    Raspunde
  2. asa pirandele nu vor mai pleca la cersit in Europa …..

    Raspunde
  3. Unde se depun cererea???

    Raspunde
  4. Doamne fereste dar ce e cu voi aomeni buni platim facutul de prunci nu munca inregistrata la stat sa dea cetatenaul contributie decit sa i se dea?? de unde aveti atitia bani de dat la astia si ne amenintati ca nu mai e fondul nostru cu care cotizam la sistemul de pensii ..daca eu am doar un fiu si am dat la stat 36 de ani cotizatiile corect acum voi ati amestecat fond de pensii cu cel social si ii impartit cum vreti banii nostri ai contribuabilului ???
    Nu pot sa cred ..si asa sume???in care tara mai e asa ..unii dau si altii primesc ???o sa ajungem noi cei ce dam sa ne ravratim impotriva celor care ne iau banii de la voi in locul nostru ..sper sa nu treaca acest nemernic proiect .

    Raspunde
  5. Copii au nevoe de educatie si scoala implicit de hrana , o veste cat se poate de buna . Uite asa copii nu mai sunt luati in centrele de plasament , centre pentru care, acesti copii au devenit o afacere

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.