Întârzieri și probleme la unele lucrări derulate de Primăria Arad

Întârzieri și probleme la unele lucrări derulate de Primăria Arad

Primăria are deschise 20 de șantiere, valoarea investițiilor ridicându-se la 544 milioane de lei, unele lucrări sunt în grafic, la altele sunt întârzieri și probleme deosebite.

Lazăr Faur, viceprimarul Aradului, a prezentat situația investițiilor în derulare în municipiul Arad.

„Am vorbit despre proiectele de viitor, acum prezentăm lucrările în derulare. În prezent se lucrează pe 20 de șantiere din municipiul nostru, în valoare 544,1 mil lei”, a spus acesta.

Lazăr Faur a amintit noul pod peste Mureș pe strada Șaguna, parcul din Micălaca zona 300, reconversia zonei Mărului, modernizarea linie de tramvai pe fosta str.Pădurii, reabilitarea unor clădiri (colegiile Elena Ghiba Birta, Csiky Gergely, clădirea ORL), amenajarea terenului de sport de la Moise Nicoară, 70 de locuri de joacă pentru copii, reabilitarea a 54 de străzi și reabilitarea termică a unor blocuri. Pentru a asigura transparența și comunicarea eficientă, viceprimarul va invita presa pe șantier la aceste obiective.

„Unele lucrări sunt în grafic, la altele sunt întârzieri și probleme deosebite. Suntem pe șantiere în fiecare săptămână unde ne confruntăm cu probleme deosebit de complicate, prețurile au crescut și se găsesc greu muncitori, dar suntem pe șantier săptămânal, pentru că nu acceptăm să nu fie respectate contractele și termenele de finalizare”, a spus Lazăr Faur.

Investițiile la care se lucrează în Arad:

1.Noul Pod peste Mureș (pod, 10 autobuze, 8 stații de autobuz, 2 stații de încarcare rapidă, 300 biciclete, semaforizare, amenajari peisagistice) – 227,4 mil, 31.12.2023;

2.Parcul Micălaca 300 (zonă verde irigată, amenajări peisagistice, locuri de joacă, sport în aer liber, zonă de grătar pe malul Mureșului) – 10,1 mil, 31.12.2022;

3.Reconversie Zona Mărului (teren sport, alei, parcari, petrecere timp liber, cladire administrativa, amenajari) – 22,8 mil, 31.12.2022;

4.Modernizare linie de tramvai fosta str.Pădurii (linia, firul, e-ticketing, 8 tramvaie) – 117,7 mil, 23.12.2022;

5.Centru multifuncțional str. Tarafului – 5,2 mil, 31.12.2022;

6.Centru multifuncțional str. Șezătorii – 6,9 mil, 31.12.2022;

7.Amenajare 120 stații de autobuz – 3,3 mil, sept.2022;

8.Amenajare teren de sport Colegiul ”Moise Nicoară” – 3,9 mil, oct.2022;

9.Modernizare rețele termice secundare – se lucrează la Podgoria și urmează încă 5 pucte de lucru: Ocsko Terezia, Grădiște, Polivalentă, Lac, Vlaicu) – 78 mil, 31.12.2023;

10.Amenajare pardoseli cauciuc la 70 locuri de joacă pentru copii – 15 placă turnată, 3 amenajat covor cauciuc – 7,8 mil, april.2023;

11.Reabilitare trepte de acces pe malul Mureșului – 0,64 mil, iul.2022;

12.Reabilitare SP 5 – creșterea capacității stației de pompare pentru eliminarea problemelor cu apa din Pasajul Voinicilor – 3,3 mil, sept.2022;

13.Reabilitare 54 străzi – 52 finalizate, 2 în curs de execuție (Zoe, Biruinței) – 22,5 mil, luna mai 2022;

14.Reabilitare Colegiul ”Elena Ghiba Birta” – 14,9 mil, sept.2021;

15.Reabilitare Colegiul ”Csiky Gergely” – 4,6 mil, aprilie 2021;

16.Reabilitare clădire ORL – Oftalmologie – 2,9 mil, aug.2021;

17.Reabilitare termică bloc Podgoria – cel mai mare din Arad;

18.Reabilitare termică 4 blocuri în cartierul Vlaicu – A13, A33, B5, X2;

19.Reabilitare termică 2 blocuri în cartierul Micălaca – 185, 186, 216;

20.Reabilitare termică 2 blocuri în zona centrală – 42, P3;

Total reabilitări termice blocuri: 12,2 mil lei, oct.2021.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.